Poate părea amuzantă această recenzie la o carte de copii. De ce ai citi așa ceva? Sunt unele cărți pe care le percepem diferit în funcție de vârstă sau de bagajul nostru cultural. Sunt unele cărți care recitindu-le aflăm mereu lucruri noi. Sunt altele care au mai multe straturi, simbolistică și metafore inteligente care nu sunt așa ușor de identificat.
Povestea lui Peter Pan de J. M. Barrie este și mai interesantă dacă o privim dintr-un unghi diferit. În mare cartea este despre tranziția de la copilărie la maturitate. Cum cei mici încet își pierd puterea de a zbura, nu mai sunt veseli, nevinovați și nepăsători.
Peter refuză să intre în lumea plictisitoare a adulților și preferă să fie un copil etern. Rămâne așadar în Țara de nicăieri, locul în care imaginația îl poartă mereu în noi aventuri, unde timpul nu există pentru el și este căpetenia copiilor pierduți. Portretizarea lui în cinematografie s-a bucurat de etichete pozitive. Dar dincolo de asta putem găsi și o altă interpretare.
Pan este persoana care nu a reușit să depășească condiția de copil. A rămas cu imaginația și potențialul dar nu a făcut pasul concret către lumea adulților. În loc de o Wendy se mulțumește cu Clopoțica. Inamicii lui sunt pirații, Căpitanul Hook și crocodilul care înghițise un ceas și care dădea fiori oricui când în jur răsuna tic-tac-ul. O analogie pentru timp, un alt inamic și mai puternic și mai fatal decât toți. El îi preschimba pe unii copii pierduți în adulți și încet îi omora pe toți. Dar Pan rămâne indiferent, iresponsabil, egoist, egocentric și arogant.
Inițial nu l-am interpretat pe Peter Pan așa, dar cu cât analizăm mai adânc ne dăm seama de anumite analogii. Cartea este scurtă dar are ceva special. Ne readuce aminte de copilărie, de efemeritate și de multe lucruri pe care le-am pierdut sau au rămas îngropate în trecut.