Îmi amintesc că eram la liceu, foarte aproape de a depăși bariera finală, bacul. Timp de patru ani am tot memorat pentru a trece testele de la materiile profilului, în cazul meu, matematică-informatică. Scopul final în acel context era acela de a promova examenul maturității. Ei bine l-am promovat, dar mai târziu mi-am dat seama că nu avea nicio legătură cu maturitatea. Iar aproape tot ce ingurgitasem după o perioadă de timp s-a disipat încet. Am tot căutat să nu mă abat de la drumul pe care societatea mi-l dictase: Du-te la șocală, ia-ți un job, lucrează din greu, platește-ți taxele, salvează bani, cumpără o casă… Căutam să fiu acceptat și să îi mulțumesc pe cei din jurul meu, voiam să fiu plăcut. Dar asta este imposibil, oricât de mult am încerca nu toată lumea o să ne agreeze. Și cu cât încercăm mai mult să facem asta, cu atât mai mult o să ne pierdem pe noi. M-am dat seama că cele mai importante subiecte nu ne-au fost predate: educație financiară, psihologie, filozofie, controlul emoțiilor, nutriție și multe altele de care ne vom lovi în practică.
După liceu a apărut presiunea facultății. Părinții mei netrecând printr-o astfel de pregătire și-au dorit foarte mult ca odrasla lor să treacă. Asociau asta cu un loc de muncă mai bine plătit și în general cu perspective de viitor mai interesante. Pentru ei nu a contat foarte mult ce domeniu ar trebui să studiez, ci doar să am studii superioare. După mai multe certuri și împotriviri pentru că simțeam că nu trebuie să mă grăbesc cu alegerea, am petrecut un an acasă, an în care am citit foarte mult și în care într-un final am ales să mă îndrept către jurnalism. Îmi plăcea să citesc și să scriu așa că am crezut că jurnalismul ar putea fi cea mai bună alegere. Confucius spunea că dacă îți place ceea ce faci, nu vei munci nicio singură zi din viața ta.
Prima ușă la care am bătut a fost la București. Am fost plăcut surprins să constat că erau foarte multe fete care voiau să ajungă jurnaliste. Examenul de admitere a durat trei ore și nu am întâmpinat subiecte dificile. După ce am terminat am vrut să mă familiarizez un pic cu capitala. Nu cred că a fost un moment bun pentru a face asta pentru că mi-a schimbat întreaga poveste. Efectul fluturelui demonstrează că cea mai mică schimbare a condițiilor inițiale poate duce la rezultate complet diferite. Dacă nu ați văzut filmul „The Butterfly Effect“ cu Ashton Kutcher vi-l recomand. Căldura era insuportabilă, străzile erau zgomotoase și foarte aglomerate, oamenii erau grăbiți și nu păreau prea fericiți. Sincer să fiu nici nici eu nu mă simțeam prea bine în acel haos, dar știam că mă pot adapta. După câteva zile am primit vestea că fusesem acceptat pe un loc la taxă. Nefiind nerăbdător să mă întorc în capitală m-am gândit că aș putea găsi totuși un oraș care să vibreze mai mult cu starea mea de spirit de atunci. După ce trimisesem gândul în univers, mai tîrziu am descoperit că și Constanța formează jurnaliști la Universitatea Ovidius.
Examenul de intrare a fost mult mai ușor la Constanța, dar fiindcă l-am dat în toamnă tot la taxă picasem. De data asta eram hotărât să mă aventurez și să studiez acolo. Aveam marea lângă mine, iar după ce sezonul estival trecea, știam că aglomerația se va reduce.
Cum a fost la facultate?
Ca în orice alt sistem nimic nu este perfect. Foarte important este să învățăm să ne cunoaștem pe noi înșine, să ne setăm obiective, să știm ce vrem. Un GPS nu te poate ghida către o destinație dacă nu setezi una. Și chiar dacă te rătăcești acel GPS se reactualizează. Așa și în viață, fără o țintă, ea este o rătăcire. Privind în jur la colegii mei am descoperit că eram aproape cu toții dezorientați. După 12 ani de școală încă nu știam încotro să pășim în continuare. Nu știam dacă jurnalismul mi se potrivește. Și asta pentru că aveam momente când eram foarte retras, introvertit dar și momente când puteam fi foarte sociabil, stările mele fiind schimbătoare.
Anul I
Primul an a fost interesant pentru că totul era nou pentru mine. Profesorii ne-au insuflat o imagine a mass-mediei ideală. Am învățat folosind cărți în mare parte și asta m-a făcut să am anumite disensiuni cu anumiți profesori. Credeam că practica ar trebui să predomine. Mai târziu mi-am dat seama că rebeliunea mea era nejustificată. Teoria este la fel de importantă pentru că ea ne oferă un suport, un schelet după care mai apoi noi putem construi. Când suntem mici avem o anumită îngâmfare crezând că noi le știm pe toate. Dar cu cât am acumulat mai multă cunoaștere mi-am dat seama de fapt cât de puține știu.
Tot în acel an am avut un eveniment care m-a schimbat radical și care m-a aruncat în depresie pentru mult timp. La o oră o profesoară foarte inteligentă vorbea despre paradigme. Cum ele sunt ca niște lentile prin care noi privim lumea. Mi-am dat seama că viața este percepție și universul este în continuă schimbare. M-am gândit: „Paradigmele mele sunt corecte? Oare tot ce știu eu despre realitate este adevărat? Ce ar fi să distrug tot și să încep să construiesc de la zero?“ Atunci am căzut… Am pus sub semnul întrebării tot: religie, realitate, adevăruri social acceptate și multe altele. Practic distrusesem tot ce construisem psihic până atunci. Mi-am dat seama că nu știu nimic și că am o mulțime de limite.
Am mai învățat cum putem împacheta informația în diferite genuri jurnalistice: știri, reportaje, cronici, investigații. Cum Mass-Media este un fel de a patra putere în stat care trebuie să păzească buna mergere a celorlalte și că ea ar trebui să se comporte ca un câine care păzește democrația. Cum jurnalistul este un gatekeeper ( volumul de știri este imens și nu poate fi distribuit și ambalat tot, așa că rămâne în puterea jurnalistului să ierarhizeze pe baza unor criterii mai mult sau mai puțin obiective, ce să publice sau nu). Am înțeles că un jurnalist are o responsabilitate imensă având în vedere că este creator de opinii și este necesar să aibă un simț al observației puternic dezvoltat și o gândire critică pe măsură. Aparanțele de cele mai multe ori ne pot înșela și nu putem să ne lăsăm conduși de preconcepții. De aceea este necesar să analizăm mai multe prisme pentru a ne accentua obiectivitatea. Așa a apărut și regula cu cele trei surse: este nevoie de minim trei surse care să îți confirme firul narativ înainte să publici ceva. De asemenea am înțeles ce este un lead, cum ar trebui scris un titlu și în mare cum am putea să păstrăm atenția consumatorului.
Anul II
Dacă în primul an focusul a fost pe partea scrisă, în anul II am intrat pe tărâmul audio (radio). Împreună cu profesoara și colegii mei am pornit proiectul Ovidius Radio. A fost una dintre cele mai frumoase momente pentru mine. Reușisem să acumulez o minimă experiență atât pe partea tehnică cât și pe partea cu oamenii. Eram un audiofil și îmi plăcea să mă joc cu sunetele, poate că asta m-a ajutat. La un curs învățasem că atunci când ne exprimăm 7% din sensul comunicării rezidă în cuvintele rostite, 38% modul în care sunt rostite (intonație, ton), iar restul de 55% constă în limbajul corporal. În proiecul de la radio puteam să folosesc doar cuvintele, intonația și tonul pentru a transmite informație și a capta atenția. Mi-a plăcut pentru că atunci când eram în studio aveam o senzație de flow, o stare de flux (Mihaly Csikszentmihalyi a scris o carte numai despre asta).
Dar încă înotam în ape tulburi cu sănătatea mentală. Nu știam cine sunt și ce vreau, nu mai știam nici ce este realitatea. Simțeam că nu sunt treaz, pierdeam contactul cu prezentul și zburam în tot felul de zone ale minții mele. Multitudinea de cărți pe care le citisem pentru a putea înțelege lumea mai bine mă fragmentase în mii de părți. Eram împrăștiat și de aceea nu am putut crea un ritm, perseverență și autodisciplină, condiții obligatorii pentru creștere.
Anul III
În acest an devenisem mai conștient de hibele societății, de neregulile din sistemul de învățământ la nivel global, corupție, nedreptate, războaie. Începusem să văd totul doar în negru. Mă hătărâsem să renunț la facultate pentru că nu mai vedeam niciun scop în nimic. Chiar și gânduri suicidare se perindau pe fereastra minții mele. Pe primul semestru nu fusesem prezent la examene și acumulasem multe restanțe. Nu îmi mai păsa. Ieșeam din casă doar pentru a îmi procura hrană, vizite la teatru și sesiuni de jogging pe plajă. Interacțiunile cu semenii mei erau superficiale și ei simțeau că ceva este în neregulă cu mine. Din fericire pe semestrul doi, mama mea s-a prins de asta și a încercat să mă ajute. După aceea s-au alăturat și niște profesori de la facultate împreună cu anumiți prieteni. Încet am prins motivația necesară să mă ridic și să recuperez examenele și într-un final să obțin diploma de licență. Tema a fost legătura dintre budism și tehnologie. Citisem recent texte budiste și biografia lui Steve Jobs (cofondator Apple) și astfel puteam trage niște concluzii. Dar fără ajutorul profesorului coordonator care să mă aducă pe un fir coerent și să mai liniștească haosul din capul meu nu aș fi reușit. Nu aveam disciplina necesară și nici mindset-ul potrivit.
Concluzie
Facultatea ne poate pune în legătură cu oameni care au aceleași obiective ca și noi, ne poate ajuta să ne construim propria rețea de contacte. Și știm cu toții cât de important este brainstorming-ul. Mi-aș fi dorit să fiu mai sociabil atunci. Avem multe lucruri de învățat de la toți. Un alt lucru crucial este că educația nu este ceva ce putem termina, mai ales în jurnalism. Mereu avem ceva de învățat. Dar uneori putem cădea în capcane pentru că nimeni nu ne-a învățat cum să învățăm. Yuval Noah Harari (autorul Sapiens) afirma că într-o lume inundată de informații irelevante, claritatea înseamnă putere.
Autocunoașterea este foarte importantă. Nu îi lăsa pe alții să îți decidă viitorul. Jurnalismul este mai mult o vocație, nu ai un program fix și trebuie să stai conectat la tot ce se mișcă în jur. Informația este putere și acest domeniu interdisciplinar te poate conecta cu lumea, îți poate deschide uși ce pentru mulți sunt închise. Jurnaliștii sunt precum niște translatori ai realității pentru publicul comun și de aceea sunt atât de esențiali într-o societate.
Nu te aștepta ca facultatea să îți furnizeze tot. Nimeni nu poate gândi în locul tău. Trebuie să îți formezi o voce dar în același timp să păstrezi o doză de modestie. Practica este importantă, bate la ușile redacțiilor și întreabă dacă au un loc și pentru tine. Dacă nu, poți încerca să fii autodidact. Jurnalismul mainstream a pierdut mult teren de când internetul a intrat în joc. Îți poți crea un site, un canal de youtube, un podcast și poți vorbi despre ce rezonează cu tine. Dacă vrei să scoți și bani din asta, atunci ar trebui să înveți și marketing, cum poți să îți crești notorietatea și multe alte elemente care te vor ajuta să evoluezi. Învață să devii responsabil pentru tot ce se întâmplă în viața ta și încetează să dai vina pe factori externi pentru anumite eșecuri. Se află multă mizerie în imaginea națională a mass-mediei contemporane, dar nu te lăsa decepționat. Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume.