Când o persoană nu poate găsi un sens adânc al existenței, aceasta își va distrage atenția cu plăceri. – Viktor Frankl
Nu există vânt favorabil pentru cel care nu ştie spre ce port se îndreaptă. – Seneca
Am întâlnit foarte puțini oameni care știu cine sunt și care știu cu siguranță în ce direcție vor să se îndrepte. Observ că majoritatea oamenilor pur și simplu sunt purtați cu ușurință de vânt și emoții. Pentru că nu facem efortul pentru a ne autocunoaște, să ne asumăm valori și obiective pe termen mediu sau lung, devenim prizonierii unor forțe exterioare care ne vor putea modela cu ușurință traiectoria vieții. Tindem să procrastinăm pentru că avem impresia că viața este foarte lungă. Ei bine, nu prea este așa. În medie un român trăiește 72 ani, adică 26,280 de ore. Dar cum moartea nu te întreabă ce vârstă ai, ea poate apărea în orice moment.
Întrebarea care apare este ce facem în aceste 26.280 de ore? Cu siguranță nu există un răspuns universal. Fiecare om este diferit, cu propriile aspirații, frici, dorințe, obstacole de trecut etc. De multe ori am fost etichetat ca un ciudat pentru că am reflectat asupra efemerității vieții, că m-am gândit la moarte aproape obsesiv. Da, uneori poate am exagerat, dar în același timp am învățat că totul este umbră și fum, universul este în continuă schimbare iar noi vom dispărea ca și cum nu am fi existat niciodată. Îți aduci aminte de străbunicul tău? Da, nici eu. Această gândire este cu două tăișuri, ori te îmbolnăvești de nihilism și îți vei repeta în continuu că nimic nu contează, ori începi să apreciezi viața mult mai mult, îi dai un sens și încerci să te bucuri de fiecare clipă ca și cum ar fi cel mai mare dar.
În timp ce mă plimbam prin Cimitirul Bellu din București am fost răscolit de multe emoții, dar cea mai puternică a fost că m-a făcut să apreciez viața mai mult și să nu mai transform într-o furtună emoțională orice lucru mărunt. Sunt un „overthinker“, cum spune americanul, dar vreau să învăț cum pot scăpa de această meteahnă, care de cele mai multe ori mă blochează în gânduri și în fapte. Am pierdut din vedere pădurea, zgâindu-mă la un singur copac…
De ce procrastinăm?
PROCRASTINÁ, procrastinez, vb. I. Tranz. A amâna sau a întârzia începerea execuției unei sarcini; a temporiza, a tărăgăna, a tergiversa. Din engl. procrastinate.
„Despre scurtimea vieţii“ scrisă de Seneca, este o carte care m-a impresionat mult. Sunt atât de multe învățături în scrierile lui încât simt că trebuie recitită și iar recitită. Marele stoic Seneca vorbește despre timp, cum îl irosim și de ce îl irosim, și cum am putea să ne îndreptăm comportamentul.
“Viață noastră nu e scurtă, problema este că pierdem mare parte din ea. Viața este suficient de lungă, am primit o cantitate generoasă de timp pentru a realiza cele mai mari lucruri dacă am ști să-l utilizăm cu folos. Dar când este pierdut cu lux inutil și activități fără folos, suntem constrânși în pragul morții să recunoaștem că timpul a trecut fără să ne dăm seama. Adevărul este acesta: nu avem o viață scurtă, noi ne-o scurtăm, nu este vorba că nu avem suficient timp, doar că irosim ce am primit… Viața este lungă dacă știi cum să o folosești.“ (Seneca, „Despre scurtimea vieţii“)
„Oamenii sunt foarte atenți cu averile lor; când însă vine vorba să irosească timp, devin extrem de risipitori cu singurul lucru unde s-ar justifica manifestarea zgârceniei.“ (Seneca, „Despre scurtimea vieţii“)
„Câte aș fi putut face dacă pur și simplu acționam“; „cât aș fi progresat dacă aș fi început mai devreme“; „o să încep de mâine“; „nu m-am simțit pregătit“. Toți ne derulăm din când în când filme din trecut care ne amărăște prezentul. Această activitate este în detrimentul nostru, ar trebui pur și simplu să extragem lecțiile și să trecem mai departe. Să învățăm să ne iertăm pentru că am amânat poate duce la mai puțină procrastinare în viitor.
„Să amâni este cea mai mare pierdere din viață: smulge fiecare zi care vine și ne refuză prezentul promițându-ne viitorul. Cel mai mare obstacol în viață este așteptarea, care se agață de ziua de mâine și o pierde pe cea de azi. Te ocupi de ceea ce depinde de voința sorții și abandonezi ceea ce depinde de tine. Către ce tinzi? Care este scopul spre care te zbați să ajungi? Întregul viitor este incert: trăiește acum.“ (Seneca, „Despre scurtimea vieţii“)
De cele mai multe ori procrastinăm pentru că încă nu am aflat cine suntem și ce ne dorim, pentru că nu avem un plan detaliat, o viziune, valori, și cădem pradă prea ușor gratificării instante și distragerilor omniprezente.
Mai putem procrastina pentru că nu suntem suficient de conștienți de procesele biologice și psihologice ale omului, de faptul că durează să avem rezultate și schimbarea nu va fi peste noapte. Societatea însă promovează într-un mod agresiv toate metodele rapide. Cum să slăbești în doar 30 de zile. Cum să faci o mulțime de bani în șase luni, cum să îți satisfaci papilele gustative vizitând un fast-food, cum să îți găsești iubirea vieții în doar câteva minute pe Tinder.
Nu ne-a explicat nimeni însă de efectul compus și că suntem ceea ce facem în mod repetat. Nu există soluție rapidă pentru orice capitol din viața noastră. Pentru a slăbi nu trebuie să ții o dietă foarte restrictivă, ci să îți schimbi stilul de viață. Degeaba slăbești dacă după revii la vechile obiceiuri.
Blocajele emoționale, anxietatea, depresia, cu siguranță joacă și ele un rol în obiceiul nostru de a pune viața pe pauză și a amâna. Iar până nu rezolvăm asta, ne vom pierde și ne vom tot învârti în cerc.
Cum să nu mai procrastinăm
Pentru a face primul pas trebuie să conștientizăm importanța timpului. Cei mai mulți dintre noi ajungem să apreciem ceva doar după ce pierdem. Apreciem sănătatea și observăm cât de importantă este doar când nu o mai avem. Apreciem libertatea cu adevărat, tot la fel, când nu o mai avem. Absența exercițiilor de gratitudine ne pot face nepăsători asupra a celor mai importante elemente precum sănătatea și libertatea. La fel este și cu timpul, când avem impresia că îl avem din abundență, începem să îl irosim.
Mult timp am fost un ignorant nerecunoscător. Începusem să văd numai partea negativă a lumii și să urăsc aproape tot. Mi-am dat seama însă că doar faptul că trăiesc este ceva foarte uimitor. Viața este un dar plin de suișuri și coborâșuri. Încet am ajuns să fiu recunoscător pentru că am primit timp pentru a putea experimenta, învăța, trăi, suferi, iubi. Tot acest amalgam face parte din noi. Iar atunci când nu putem vedea limpede, că totul este trecător, că locuim pe un palid punct albastru numit Terra, că toate problemele noastre sunt nesemnificative, ne blocăm într-o bulă și devenim apatici, anxioși și depresivi la orice stimul negativ pe care îl primim.
Da, poate viața nu are un sens unic, dar ține de noi să îi dăm unul. Pentru unii sensul vieții este pur și simplu să trăiești, pentru alții dezvoltarea sinelui, să ne învingem temerile, expansiunea fericirii etc. Suntem diferiți și asta este extraordinar. Este extrem de important însă să ne creăm propriul sens, să ne găsim propria voce și viziune.
„Nu mă simt pregătit.“ „Simt că nu am motivație.“ Foarte greu am ajuns la concluzia că nu voi fi niciodată prăgătit 100% pentru a face ceva și că motivația este futilă. Lipsa încrederii de sine, ezitarea, frica de necunoscut, frica de eșec, toate astea au omorât miliarde de visuri și idei. Atunci când înțelegem că timpul nostru este limitat, și că în orice zi am putea muri, cele de mai sus nu mai par atât de înfricoșătoare. Și în acel moment vom înțelege că procrastinarea trebuie eliminată, controlată.
Avem nevoie să ne limpezim gândirea pentru a ne construi obiective și a afla ce ne dorim cu adevărat. Cine sunt? De ce fac asta? Ce îmi doresc? Ce îmi place? Ce nu îmi place? De ce mă simt așa? Ce este important pentru mine? Etc.
Nu totul va fi precum ne-am dorit noi. Viața poate fi foarte imprevizibilă uneori, dar cu siguranță avem nevoie de o direcție și rutine care să ne țină ancorați pe pământ. Autodisciplina este obligatorie pentru cei care își doresc cu adevărat să își schimbe viața. Nu este nevoie de schimbări majore, ci de schimbări mici care în timp se vor acumula.
Căderea face parte din drum și fiecare trebuie să învețe să se ridice. Cu cât învățăm mai multe despre biologia noastră cu atât vom putea să ne controlăm mai bine comportamentul. Haideți să ne facem viața mai frumoasă și să începem să ne bucurăm chiar și de cele mai mărunte lucruri: o cafea, un apus, vântul, cântatul păsărilor…
Metode de evitare a procrastinării:
Claritate și termene limită
Definirea de obiective clare și setarea de termene limită este un pas crucial pentru evitarea procrastinării Acest lucru creează o presiune pozitivă care te poate motiva să începi să lucrezi și să rămâi concentrat. Termenul limită ar trebui să fie realist, dar și destul de strâns pentru a te menține pe drumul cel bun.
Crearea unui calendar
Motivația este o resursă ce se epuizează foarte rapid. O avem din plin dimineța, dar pe parcursul zilei începe să scadă. Cu cât avem mai multe alegeri de făcut, cu atât obosim și mai tare. Însă dacă stabilim cu minim o zi înainte programul, o să ne fie mult mai ușor să ne îndeplinim obiectivele.
Cum trecem de „nu am chef“?
Începi cumva să oftezi când trebuie să faci curat, să exersezi la un instrument muzical sau atunci când ai programat o ședință de jogging? Atunci când te gândești să faci curat, suferi pe bune. Cercetătorii au identificat o zonă a creierului, cortexul insular, care începe să se lumineze pe scanările cerebrale, semnalând prezența durerii. Când te gândești să faci curat, creierul tău percepe acest lucru ca pe o durere de stomac. Odată ce începi cu sarcina pe care nu voiai să o faci, după aproximativ 20 de minute, cortexul insular se calmează și durerea dispare. Pofta vine mâncând, ne spune un proverb din înțelepciunea poporului român.
Tehnica Pomodoro
În anii 1980, Francesco Cirillo a descoperit o metodă de ajutorare a celor care procrastinează, se numește tehnica Pomodoro. Pomodoro înseamnă roșie în limba italiană. El a creat un cronometru în formă de roșie pe care il setezi la minim 25 de minute. După ce ai eliminat orice te poate distrage, timp de 25 de minute de concentrezi cât de intens poți pe ce ai de făcut, după care iei o pauza de 5-10 minute. În pauză recompensează-te cu o melodie, țigară, cafea, ceva dulce 🙂 Se spune că recompensa este cea mai importantă parte a tehnicii pomodoro. Dacă aștepți cu nerăbdare o recomensă, creierul te ajută să te concentrezi mai bine.
Gamificarea
Dacă acționăm ca într-un joc video, aplicând sisteme de recompensă, urmărind progresul, setând obiective, pornind challenge-uri, o să fie mult mai distractiv. Gamificarea este o tehnică care utilizează elemente de joc pentru a transforma activități sau sarcini obișnuite în ceva mai plăcut și motivant.
Pentru cei care doresc să afle mai multe despre procrastinare recomand următoarele cărți:
„Despre scurtimea vieţii“ de Seneca
„Solving the Procrastination Puzzle“ de Pychyl Timothy
„The Motivation Myth“ de Haden Jeff
Cine poate înțelege mai bine procrastinarea decât un maestru procrastinator? Sunt mult mai multe de spus despre acest subiect și mult mai multe metode prin care putem evita amânarea. Cel mai important pas consider că este claritatea. De ce vrem să facem un anunit lucru. Dacă avem „de ce-ul“ este mult mai ușor să găsim răspunsuri la „cum“.