„Foame“ a lui Roxane Guy este o carte tulburătoare. Bineînțeles, câți cititori, atâtea interpretări. Eu am simțit însă că autoarea vorbește despre mai multe teme: traume netratate, corvoada de a trăi într-un corp obez, discriminare rasială, presiuni de a respecta standarde de frumusețe, greutate și altele pentru a fi acceptată de societate.
Traume netratate
La vârsta de 12 ani Roxane este violată de un grup de băieți. Apoi a mâncat și a tot mâncat pentru a-și transforma corpul într-o fortăreață. În urma violului ceva s-a dislocat în sufletul ei, a început să se perceapă în fața celorlalți doar ca pe un obiect nefolositor, fără valoare. Ani de zile nu a povestit nimănui ce i s-a întâmplat și s-a refugiat în mâncare, cărți și scris.

„Am fost zdrobită și ca să amorțesc durerea acelei zdrobiri am mâncat și am mâncat și am mâncat, și apoi nu am mai fost doar supraponderală sau grasă. În mai puțin de zece ani sufeream de obezitate morbidă și apoi de obezitate masivă. Eram blocată în corpul meu, pe care îl creasem, dar pe care abia îl mai recunoșteam și înțelegeam. Eram nefercită, dar în siguranță. Sau cel puțin îmi puteam spune că sunt în siguranță.“
Mult timp a fost împinsă de către familie să urmeze diete pentru a slăbi, dar rădăcina problemei nu putea fi tăiată prin cure de slăbire, stresul posttraumatic se afla în psihicul ei, luarea în greutate era doar un efect.
Putem învăța de aici cât de importantă este lumea lăuntrică, cât de periculoase pot deveni problemele psihice netratate, cât de ușor oamenii critică efectele fără să înțeleagă cauzele.
Corvoada de a trăi într-un corp obez
Obezitatea nu este un fenomen nou sau rar, statisticile ne tot comunică că numărul persoanelor care se luptă cu kilogramele este în creștere de la an la an.

„Ca femeie grasă, adesea îmi văd viața redusă la statistici, ca și cum, cu ajutorul unor cifre reci, cultura noastră ar putea să înțeleagă în ce se poate transforma foamea. Conform statisticilor guvernamentale, epidemia de obezitate costă între 147 și 210 miliarde de dolari pe an, cu toate că nu avem nicio informație clară cu privire la felul în care experții au ajuns la asemenea cifre copleșitoare. Care sunt costurile exacte asociate obezității? Metodologia este irelevantă. Ceea ce contează este că grăsimea costă mult și că deci este o problemă gravă. Cei grași ne consumă resursele pentru că au nevoie de îngrijiri medicale și de medicamente pentru corpurile lor mult prea umane.
De asemenea, statisticile arată că 34,9% din americani sunt obezi și 68,6% din americani sunt obezi sau supraponderali. Definițiile pentru „supraponderal“ și „obez“ sunt adesea vagi și chiar ininteligibile din cauza măsurătorilor arbitrare, precum IMC-ul sau mulți alți indici. Informație de ultimă oră: epidemia de obezitate a trecut Oceanul Atlantic și mulți europeni au căzut pradă acestei afecțiuni care devine rapid pandemie. Dar ceea ce contează cel mai mult este că prea mulți oameni sunt grași. Această epidemie trebuie eradicată prin orice mijloace.“
Roxane explică ce înseamnă să ai probleme cu greutatea și cum te tratează oamenii din jurul tău. Dispreț, compătimire, îngrijorare, ironizare sunt doar câteva din sentimentele care au tot urmărit-o pe autoare.

La 30 de ani și 1.91 m înălțime, ea cântărea 261 de kilograme. Când trebuia să călătorească în alte state, era nevoită să își cumpere două bilete de avion, avea o groază de scaunele incomode, dușurile erau dificile, efortul fizic epuizant.
Presiunile sociale
Roxane Gay se simte extrem de marginalizată și observă tot mai acut presiunile sociale: pentru a fi iubită trebuie să fii slabă, trebuie să te căsătorești si să ai copii, să aspiri la o carieră cât mai înaltă și multe alte criterii pentru a-ți câștiga simpatia publică.
Categoric presiunile sociale sunt mai puternice pentru femei. Istoria ne arată cât de mult au trebuit să îndure pentru a câștiga drepturi egale cu bărbații. Și chiar dacă trăim în anul 2022, încă mai este de luptat cu anumite mentalități.
Concluzie
„Povestea corpului meu nu este povestea unui triumf. Nu sunt memoriile pierderii în greutate. Nu va fi nicio fotografie a versiunii mele suple, a corpului meu zvelt etalat pe supracoperta cărții, cu mine în picioare, cât jumătate din foștii mei blugi. Nu este o carte care să motiveze. N-am nici o observație incontestabilă despre ce e de făcut pentru a domestici un corp indisciplinat și un apetit indisciplinat. Povestea mea nu este una de succes. Povestea mea este, pur și simplu, una adevărată.”
Trebuie să recunosc că povestea lui Roxane m-a răvășit. Mi-a arătat că nu este în regulă să judecăm aspru persoanele obeze. Că multe probleme se pot ascunde în subconștient și că înțelegerea psihicului este vitală, că femeile încă se confruntă cu multe presiuni sociale, că o pandemie globală de obezitate se extinde și că noi ar trebui să fim mai empatici cu cei din jurul nostru, să încercăm să îi înțelegem și să nu îi judecăm rapid.