„Drumul către tine însuți“ de Scott Peck este o carte sensibilă și puternică. O carte care ne ajută să ne înțelegem mai bine. Autorul începe prin a ne spune că viața este dificilă. Dar problemele sunt cele care ne dau curaj și înțelepciune. Datorită lor ne dezvoltăm mintal și spiritual.
Modul în care percepem viața poate fi in avantajul sau în detrimentul nostru. Căutăm drumul cel mai parcurs ca să nu întâmpinăm obstacole. Ne conformăm ca să nu fim excluși și vrem să facem pe plac lumii. Dar de cele mai multe ori, când acționăm astfel ne pierdem în labirintul vieții, uităm cine suntem, ne pierdem identitatea. Uneori să mergi contra curentului și să îți asumi o voce, să îți protejezi sufletul vine cu un preț. Până te creezi sau te descoperi durează, și în această călătorie nu vei avea mulți aliați. Pentru că de cele mai multe ori este o călătorie ce o facem în singurătate.
„Oamenii înțelepți învață să nu se teamă de probleme, ci să le spună bun venit.“
Aici autorul subliniază importanța ieșirii din zona de confort și schimbarea percepției despre probleme.
„Cu toții avem probleme dar foarte mulți în loc să încerce să le rezolve se feresc de ele, construind fantezii, uneori excluzând realitatea.“
Cartea este structurată în patru capitole: Disciplina, Iubirea, Creștere și religie, Grația
Scriitorul a fost un psihiatru și a constatat că adulții au foarte multe blocaje dobândite din copilărie. Unele conștiente și mai ușor de îndepărtat, altele subconștiente și destul de dificil de eliminat.
În primul capitol el vorbește despre importanța disciplinei și a autoanalizei în dezvoltarea noastă și ne oferă trei instrumente prin care noi putem înainta.
Amânarea satisfacției
În prezent a devenit destul de greu să nu sărim direct pe ce ne oferă cel mai multă dopamină. Distrează-te acum și plătește mai târziu.
„Pe toată durata școlii elementare această capacitate de a amâna satisfacția este exersată zilnic. Pe la vârsta de 12 ani, unii copii sunt capabili să se așeze la masa de lucru fără îndemnuri și să își termine temele înainte de a se uita la televizor. Dar este clar că un număr substanțial de copii nu au acest comportament. De ce? Variabilele nu pot fi controlate pentru a aduce dovezi ștințifice. Dar multe semne indică în mod clar că părinții sunt un factor determinant. Aceștia aud de la părinți: „Fă cum spun eu, nu cum fac eu.“
În primii ani se formează un fel de sistem de operare în mentalitatea noastră. Copii nu vor face ce li se spune, ci vor copia comportamentul din mediul în care se află. Iar dacă nu se dezvoltă și o gândire pe termen mediu sau lung, o să le fie din ce în ce mai greu să amâne satisfacția. Ne place sau nu, mulți am preluat comportamente mai mult sau mai puțin nocive în copilărie iar dacă nu le remediem vor rămâne pentru totdeauna o barieră în calea creșterii și dezvoltării spiritului. Amânarea sau evitarea lor nu sunt soluții.
„Cu cât problemele copiilor sunt mult mai ignorate, cu atât devin din ce în ce mai mari, mai dureroase și mai greu de soluționat.“
Asumarea responsabilității
Faptul că ne considerăm victime și că nu ne credem suficient de puternici să punem mâna pe frâiele propriei vieți este un mare obstacol. Am ajuns aici din cauza lui x, m-am îngrășat pentru că nu am timp să fac sport, am situația financiară din prezent din cauza lui y. Până nu încetăm cu victimizarea și nu ne asumăm responsabilitatea totală asupra propriei vieți batem pasul pe loc.
Și eu am fost în acest stadiu. M-am considerat o victimă a sistemului educațional, a mediului în care am crescut, a societății și așa mai departe. Mai târziu mi-am dat seama că responsabilitatea cade exclusiv pe umerii mei. Mai pot da vina pe școală că nu cunosc anumite lucruri în epoca internetului și a tehnologiei? Nu pot face asta. Mai pot da vina pe societate că nu am numărul în cont pe care mi-l doresc? Nu! Când devenim mai atenți și începem să ne asumăm mai multe responsabilități, multe elemente se vor schimba.
Devoțiunea față de adevăr
Aici autorul vorbește despre relevanța hărților cognitive. Modul în care noi privim realitatea, propria existență, istoria, universul.
„Dacă harta este adevărată și precisă, vom ști în general unde ne aflăm, iar dacă ne decidem unde vrem să mergem, vom ști în general ce vom găsi acolo. Dacă harta este falsă și imprecisă, ne vom rătăci.„
Universul este într-o continuă schimbare. La fel trebuie să fie și educația noastră. Unele hărți vor trebui șterse, la altele trebuie să le facem update, altele trebuiesc instalate. Faptul că am terminat niște studii în diferite centre de învățământ asta nu înseamnă că ar trebui să ne oprim din învățat acolo.
„Când crezi că ai aflat toate răspunsurile, vine viața și schimbă toate întrebările.“ Bob Marley
„Doar câțiva norocoși continuă până în momentul morții explorarea misterului realității, lărgindu-și, nuanțându-și și redefinindu-și înțelegerea asuprea lumii și asupra a ceea ce e adevărat.“
Capitolul 2 (Iubirea)
„Nu suntem capabili să îi iubim pe ceilalți până când nu ne putem iubi pe noi înșine, tot așa cum suntem incapabili să ne disciplinăm copiii până când nu suntem capabili să ne autodisciplinăm.“
Am aflat că iubirea este foarte importantă și că mai am foarte mult de învățat.
Alte idei din acest capitol:
„Toate cuplurile învață că o adevărată acceptare a individualității proprii, a individualității celuilalt și a separării lor este singura fundație pe care se poate baza o căsnicie adevărată și pe care se poate dezvolta o iubire reală.“
„Părinții care le spun copiilor: „Ar trebui să fii recunoscător pentru tot ce ți-am dat.“ sunt invariabil părinți cărora le lipsește iubirea într-un grad semnificativ. Iubirea implică o schimbare de sine, dar aceasta este mai degrabă o extindere de sine decât un sacrificiu de sine.“
„Iubirea, după cum vom vedea mereu, este o stradă cu două sensuri, un fenomen reciproc, în care cel care primește oferă la rândul său, iar cel care oferă primește de asemenea.“
Și celelalte capitole sunt la fel de pline de înțelepciune. Dacă vreți să aflați mult mai multe recomand citirea integrală a cărții.