De câte ori am auzit de importanța încrederii de sine? De prea puține ori. Și chiar dacă în afara țării oamenii de zeci de ani au început să devină mai interesați de psihologie, trendurile de genul acesta apar mult mai greu în România. Globalizarea și accesul la informație a îndepărtat pentru noi multe granițe. Însă tehnologia este o sabie cu două tăișuri, până nu învățăm să separăm grâul de neghină în continuare o să ne răpească foarte mult timp.
Observ că ne este din ce în ce mai greu să stăm cu noi înșine. Aproape tot timpul continuăm modalități să ne evităm. Facem asta prin filme, seriale, jocuri video, cărți, muncă, ședințe de socializare, etc. Blaise Pascal spunea că toate necazurile noastre derivă din faptul că nu suntem în stare să stăm tăcuți, singuri într-o încăpere. Mai ales acum când parcă telefonul a devenit parte din noi, ne este mai ușor ca niciodată să ignorăm plictisul, toate gândurile zgomotoase și stările acelea apăsătoare care apar în momente de singurătate. Ne este teamă să plonjăm în interiorul ființei noastre, de aceea ne lipim de superficialitatea din exterior.
Nu vreau să mă exclud din această ecuație, și eu ca ceilalți am adoptat acest comportament nociv. Orbecăi de foarte mult timp prin viață fără o conștientizare acută a hărții interioare și exterioare. Tot importăm definiții, hărți, rețete de la alții fără să le trecem prin propriile filtre, facem asta pentru că așa este mai ușor. Dar de multe ori am sesizat că multe dintre ele se prăbușesc dacă pornim o analiză obiectivă oricât de mică asupra lor. Până la un anumit punct suntem un produs al părinților, școlilor prin care am trecut, al societății în care ne-am născut, al geografiei și bineînțeles al timpului. Dar când „dresajul“ se încheie ori funcționăm cu algoritmul moștenit, ori lucrăm la propriul nostru program mental, ștergând, actualizând și instalând noi hărți cognitive.
Recent am devenit interesat de respectul de sine pentru că am simțit că îmi lipsește profund. Toată salata de cărți de dezvoltare personală din care am gustat în mare a fost lipsită de substanță. Cu cât o să deschideți ochii mai mult cu atât o să vă dați seama cât de multe industrii au pus banul, profitul înaintea clienților. La fel se întâmplă și cu aceste cărți de „dezvoltare“. Sunt mulți „maeștri“ care ne vând rețeta succesului, a sănătății, a iubirii și așa mai departe. Dar extrem de puțini în acest ocean de informație sunt autentici. Majoritatea doar profită de dorințele și nevoile oamenilor și așa își vând produsele „revoluționare“ care urmează să le schimbe viața celor care le cumpără. La mijloc sunt foarte mulți profitori și multă frecție. Iar cum timpul nostru este limitat ar trebui să devenim mult mai selectivi.
Mă întorc la subiectul principal, și anume încrederea în sine. Cartea citită care urmează să îi fac un mic rezumat se numește „Cei șase stâlpi ai încrederii de sine“ de Nathaniel Branden.
Autorul este cunoscut în acest câmp de self esteem, cartea a apărut în 1994 și se concentrează pe șase stâlpi la care ar trebui să lucrăm pentru a ne dezvolta un profil de încredere în noi.
Definiție
Respectul de sine este:
„1. Încrederea în capacitatea de a gândi, încrederea în capacitățile noastre de a face față provocărilor fundamentale ale vieții;
2. Încrederea în dreptul nostru de a avea succes și de a fi fericiți, sentimentul că valorăm ceva, că merităm și că suntem îndreptățiți să ne evaluăm nevoile și dorințele, să ne realizăm valorile și să ne bucurăm de ele.“
„Încrederea în modul tău de a gândi și conștientizarea faptului că știi că valorezi ceva reprezintă esența respectului de sine.“
„Din experiența mea, cei mai mulți oameni subestimează puterea lor de a se schimba și de a se dezvolta. Cred implicit că modelul de ieri trebuie să existe și mâine. Nu văd opțiunile care, obiectiv vorbind, există. Rareori apreciază exact ce anume pot face pentru ei înșiși, dacă dezvoltarea și creșterea respectului de sine ar fi scopurile lor principale și dacă ar fi dispuși să-și asume responsabilitatea pentru propriile vieți. Convingerea că nu au niciun fel de putere devine o profeție care la un moment dat se materializează.“
Ce putem face ca să mărim nivelul respectului de sine?
1. Conștientizarea
Atât timp cât nu ne cunoaștem nu putem ajunge la un respect de sine. Introspecția aici este vitală. Ori că folosim un jurnal, mergem la psiholog, călătorim, medităm sau alte activități care ne ajută să ne autocunoaștem, indiferent de metodă, conștientizarea este primul pas. Până cea mai mare parte din ceață nu dispare nu ne putem simți competenți și valoroși.
„Grija de a cunoaște nu numai realitatea externă, ci și pe cea internă, realitatea nevoilor, sentimentelor, aspirațiilor și motivelor, astfel încât să nu mai fiu un străin sau un mister pentru mine însumi.“
2. Acceptarea
„Fără acceptarea propriei persoane, respectul de sine este imposibil.“
Să ne acceptăm și să ne devenim prieteni uneori poate părea o misiune grea. Poate că am rămas cu anumite amintiri despre noi de care nu suntem mândri și încă nu am trecut psihologic peste. Poate încă avem blocaje… Cert este că fără acceptare, nu putem trece mai departe.
3. Responsabilitate
„Nimeni nu îmi datorează îndeplinirea dorințelor mele. Asumarea responsabilității pentru fericirea proprie este un gest care îți dă putere. Acest lucru plasează viața înapoi în mâinile tale.“
Nimeni nu ne datorează nimic. Suntem 100% responsabili de viețile noastre. Nu este vina lui x că nu avem putere financiară, nu este vina lui y că suntem nefericiți, nu este vina lui z că nu facem ce ne dorim. Externalizarea responsabilităților ne paralizează puterea de decizie. Victimizarea ne îngenunchează în fața vieții și nu ne ajută să ne atingem potențialul.
4. Încredere
„Viața mea nu aparține altora și eu nu mă aflu aici pe pământ, pentru a trăi conform așteptărilor altora.“
„Un respect puternic față de sine prespune să intrăm în arenă și asta înseamnă să ne murdărim mâinile.
„Unii oameni stau și se mișcă de parcă nu ar avea nici un drept asupra spațiului pe care îl ocupă.“
Poate că aici încrederea noastră a suferit din cauza sistemului educațional. De mici am fost învățați să ne ferim de eșecuri, pentru că sunt rele. „Nu o să fac asta… Dacă eșuez? Ce o să zică lumea?“ Această frică constantă de eșec, frica de ce vor crede ceilalți a omorât și încă omoară visuri. Dar greșelile sunt parte integrantă a procesului de învățare. Eu am trecut parțial de ea ajutat de stoicism, de istorie și de puțină știință.
5. Scop
„Cum adică ai vrea? Lasă-i pe copii să spere și să-și dorească.“
„Dacă trăiești fără să ai niciun scop în viață înseamnă să trăiești la voia întâmplării: un eveniment întâmplător, un telefon întâmplător, o întâlnire întâmplătoare deoarece nu avem niciun standard după care să apreciem dacă merită sau nu să facem ceva.“
„Scopurile care nu sunt legate de un plan de acțiune nu sunt realizate. Ele există doar ca dorințe nerealizate. Visarea cu ochii deschiși nu conduce la experiența eficacității.“
„Dacă nu fac nimic, nimic nu se va schimba.“
6. Integritate
Conform DEX integritate înseamnă:
INTEGRITÁTE s. f. 1. Însușirea de a fi integru; cinste, probitate; incoruptibilitate. 2. Însușirea de a fi sau de a rămâne intact, întreg. 3. (În sintagma) Integritate teritorială = principiu de bază al dreptului internațional potrivit căruia fiecare stat are dreptul să-și exercite deplin și nestingherit suveranitatea asupra teritoriului său. – Din fr. intégrité.
Primul pas aici este să avem un set de principii care să să ne ghideze spre o viață mai bună. Principii care să nu se clatine ușor atunci când sunt izbite de vicisitudinile vieții. Având aceste indicatoare drumul prin labirint nu o să mai fie așa haotic.
„Când ne comportăm într-un fel care contravine propriului nostru mod în care considerăm că ceva este adecvat, ne pierdem din valoare în fața noastră.“
Mintea este capitalul suprem și organizațiile de succes ale viitorului vor fi niște organizații care acordă atenție respectului de sine, spune autorul. Nimic nu este permanent, iar piața muncii este într-o continuă schimbare. Locurile care necesită tipare repetitive vor dispărea din ce în ce mai mult datorită automatizării. Asta nu este un lucru rău. Când caii au dispărut din agricultură pentru că au apărut tractoarele, la început oamenii erau revoltați că rămâneau fără surse de venit. Dar treptat au apărut altele la care aproape nimeni nu se gândise. Cunoștințele legate de psihologie și stima de sine au devenit mai relevante ca niciodată în aceste vremuri de tranziție, iar învățarea permanentă absolut necesară.
„Primul inamic al respectului de sine este nevoia de a ne depăși lenea iar celălalt balaur pe care trebuie să-l învingem este impulsul de a evita disconfortul.“
Cartea poate fi achiziționată de aici:
Cei șase stâlpi ai încrederii de sine“ de Nathaniel Branden (Elefant)
Cei șase stâlpi ai încrederii de sine“ de Nathaniel Branden (Libris)