
SULEIKA JAOUAD este scriitoare și jurnalistă. S-a născut la New York dintr-un tată tunisian și o mamă elvețiană. A urmat studii muzicale la Juilliard, și-a obținut licența cu brio la Princeton University și a absolvit masteratul în literatură la Bennington College. La 22 de ani s-a mutat la Paris din dorința de a deveni corespondent de război. Visurile i-au fost însă curmate de un diagnostic necruțător: leucemie. A fost consilierul lui Barack Obama în probleme referitoare la cancer și a primit mai multe distincții pentru efortul ei de a-i susține pe cei care se luptă cu această boală.
Totul se poate răsturna într-o clipă, este unul dintre mesajele principale ale cărții. Suntem atât de prinși în viața noastră, în probleme, griji, dorințe, încât uităm de frumusețea prezentului și de tot ce avem, precum sănătatea și libertatea.
„Între două lumi“ este o autobiografie emoționantă a unei supraviețuitoare de cancer. Când cei mai mulți oameni se pregătesc să își înceapă cariere, visează să călătorească, să se cunoască, la numai 22 de ani Suleika Jaouad află că are leucemie. În acel moment viața ei se fragmentează în milioane de părți dureroase. Vechea Suleika se estompează, dispare, cancerul căștigă tot mai mult teren și încet apare o altă fată, o fată care învață cum se poate trăi cu cancerul, dar și după cancer.

„Niciodată nu știm nimic. Viața este o incursiune în mister.“
Pasiunea pentru scris o ajută să se stabilizeze emoțional dar și să își facă noi prieteni prin intermediul unei rubrici în New York Times intitulată Life, Interrupted. O rubrică în care scrie despre greutățile și nemulțumirile unui bolnav de cancer. Pentru că știe că zilele îi sunt numărate, se exprimă cu sinceritate absolută, fapt ce o ajută să aibă foarte mulți cititori.
„Nu cred că-i o exagerare dacă spun că scrisul m-a salvat.“
„A-ți povesti viața înseamnă să refuzi să te identifici cu hazardul propriei existențe.“
„Învățam amandouă că uneori singura modalitate de a îndura suferința era să o transformi în artă.“
Cartea vorbește despre viață, moarte, visuri, dragoste, sens, boală, fericire. Ne ajută să conștientizăm cât de orbi și norocoși suntem de fapt pentru că suntem sănătoși și liberi să facem ce ne dorim, pentru că încă mai avem timp. Mulți dintre prietenii ei pe care i-a cunoscut prin spitale nu au fost atât de norocoși, boala în cazul lor a câștigat.
După patru ani reușește cu greu să se vindece și descoperă că trauma avută a schimbat-o radical. Nu va mai fi niciodată aceași, și în același timp se blochează, nu știe cum poate să treacă mai departe și să își continue viața.
„Să rămân acasă înseamnă să mă izolez pentru totdeauna în durere și suferință. Să plec înseamnă să-mi creez o nouă viață.“
Pentru a afla răspunsuri și a se redescoperi, autoarea împrumută o mașină și împreună cu câinele ei pornesc într-o cășătorie prin Statele Unite ale Americii. Are și o listă cu oameni care i-au trimis scrisori în urma succesului cu rubrica Life, Interrupted, care vrea să ii cunoască personal. De la fiecare va învăța lucruri importante ce o va ajuta să treacă mai departe, să își depășească traumele bolii.

Nu pot descrie în cuvinte toate sentimentele pe care le-am trăit citind povestea ei. M-a ajutat să conștientizez cât de prost sunt pentru că am rămas blocat în gânduri nocive. Viața și timpul pe care le-am primit sunt daruri de neprețuit și nu avem dreptul să le irosim. Ne vom da seama cât de nesemnificative sunt fricile și grijile noastre cotidiene când citim astfel de povești cutremurătoare. Din păcate învățăm să apreciem lucrurile mici care contează cu adevărat când le pierdem sau când este prea târziu. „Între două lumi“ de Suleika Jaouad se numără printre cele mai bune cărți citite în acest an și o recomand tuturor!
„Între două lumi“ de Suleika Jaouad (Libris/Cărturești)