Se află atât de mult zgomot în jurul nostru, atât interior cât și exterior. Suntem într-o continuă fugă pentru a ne conforma cu ultimul trend. Nu vrem să rămânem în urmă, nu vrem să fim dați la o parte. Am ajuns și în acel punct încât cheltuim bani pe care nu i-am câștigat, să cumpărăm lucruri pe care nu le dorim pentru a impresiona oameni care cel mai probabil nu îi agreem prea mult. Când ieșim din casă suntem atacați tot mai violent de reclame precum în filmul „They Live“, care ne garantează fericirea dacă cumpărăm ultimul model de telefon, ultima mașină, ultima bluză la modă.
Dar eu cine sunt și ce vreau? Sunt ce-am cumpărat, ce beau? Sunt ce-am parcat, unde stau? Sau astea doar redau cât de mici suntem?
Cu cât cumpărăm mai multe cu atât mai fericiți vom fi. Asta credem, dar odată ce dorința s-a materializat nu îi mai oferim atât de multă atenție. Iar cele acumulate rămân depozitate împreună cu praful. Iar cum spune Tyler Durden în FIGHT CLUB: „THE THINGS YOU OWN END UP OWNING YOU.“ Este o diferență între nevoi și dorințe. Iar una dintre țările care cunosc cel mai bine acest lucru este Japonia. Acolo dezastrele naturale au împins un număr considerabil de oameni să îmbrățișeze minimalismul.
Minimalismul a fost preluat și a devenit un stil de viață care presupune să reduci toate posesiile tale la minim astfel încât să te poți concentra pe lucrurile care contează cu adevărat. Dar care sunt lucrurile care contează cu adevărat? Aici cred că fiecare are un răspuns. Interesant este că minimalismul material va influeunța și alte zone. Relațiile interumane, activitățile zilnice… Putem folosi drept analogie un computer. Când un computer procesează foarte multe programe se va mișca foarte greu. Minimalistul Steve Jobs a spus ceva interesant aici: „Deciding what not to do is as important as deciding what to do“.
Chiar dacă nu suntem conștienți, zgomotul vizual poate juca un rol în nebunia cotidiană. Alergăm după fericirea viitoare și omitem momentul prezent care contează cu adevărat. Cred că am devenit mult mai preocupați să îi facem pe alții să creadă că suntem fericiți, în loc să fim cu adevărat.