Am început să pun mult mai mult preț pe cărțile care au reușit să treacă testul timpului. Lucrări care au mai mult de 30 de ani și care au reușit într-un fel să rămână atașate de conștiința publică. De ce? Simplu, pentru că timpul nostru este limitat și ar trebui să îl chibzuim cu atenție, mai ales în privința lecturilor.
Tot căutând prin topuri cele mai bune cărți clasice, am dat peste „O lume se destramă“ scrisă de nigerianul Chinua Achebe, un roman african scris în 1958 de dimensiuni reduse, dar care este plin de substanță.
Cartea urmăreșe povestea lui Okonkwo, un tânăr ambițios care încearcă să ajungă în vârful clanului Igbo. Autorul ne conturează dinamica clanurilor, a relațiilor, credințelor și tradițiilor nigerienilor la sfârșit de secol XIX. Iar spre final introduce în peisaj coloniștii englezi care încep încet să distrugă cultura nigeriană și să își impună autoritatea folosindu-se de principiul „divide et impera (divide și cucerește).
„Omul alb este foarte abil. A venit liniștit și pașnic cu religia lui. Noi am râs de prostia lui și l-am lăsat să rămână. Acum i-a câștigat de partea lui pe frații noștri, și clanul s-a dezbinat. A tăiat cu cuțitul firele care ne uneau și lumea noastră s-a destrămat.“
Clanurile din acea zonă erau atașate de natură și aveau un profund respect față de ea. Zeii lor le dădeau un sens și reguli care îi ajutau să conviețuiască împreună și să nu se detașeze de simțul moral. De multe ori avem impresia că Africa a fost locuită de barbari fără prea multe facultăți mentale puternice și care au fost „civilizați“ de coloniști. În această carte putem privi acea parte a istoriei din punctul de vedere al acelor triburi și putem observa că nu erau atât de necivilizate și lipsite de sens și că din multe puncte de vedere adevărații barbari au fost coloniștii.
Dacă la început „albii“ au pășit timizi în viața clanurilor, treptat au început să devintă tot mai incisivi în implementarea creștinismului și regulilor proprii.
„Succesorul domnului Brown era pastorul James Smith, o fire complet diferită. Condamnă pe față politica de compromis și adaptare a domnului Brown. El vedea lucrurile în alb și negru. Iar negrul era ceva rău. Pentru el, lumea era un câmp de bătălie unde fiii luminii se încleștau pe viață și pe moarte cu fiii întunericului. Predicile lui vorbeau despre oi și capre, despre grâu și neghină. El credea în uciderea profeților lui Baal.“
Citind acele fragmente mi-am adus aminte de un citat de la Seneca:
După ce coloniștii reușesc într-un fel să pună monopol pe acele ținuturi, guvernatorul începe să scrie o carte cu titlul „Pacificarea triburilor primitive din bazinul de jos al Nigerului„, ceea ce m-a făcut să înțeleg că istoria este scrisă de învingători și de multe ori este privită doar dintr-o singură perspectivă.
Cartea poate fi privită ca o mică introducere a istoriei africane. Este captivantă și tristă. Respectul lor față de pământ mi-a reamintit de romanul „Ion“ al lui Liviu Rebreanu. Noi am pierdut acel respect față de natură și ne-am adâncit tot mai mult în lumile betonate lipsite de substanță.