„Indiferent dacă tu crezi că poți, sau crezi că nu poți, atunci ai dreptate în ambele cazuri.“ Henry Ford
De câte ori ai renunțat la ceva nu pentru că era greu, ci pentru că povestea din capul tău ți-a spus că e imposibil? Te-ai uitat vreodată la oamenii de succes care reușesc în viață și ai presupus că ei pur și simplu sunt făcuți altfel? Că s-au născut cu o doză de încredere pe care tu nu ai primit-o?
Subiectul din acest articol are la bază cartea doctorului Martin Seligman, „Optimismul se învață“, în care vorbește în detaliu despre optimism. El a descoperit că diferența fundamentală dintre un optimist și un pesimist nu stă în evenimentele pe care le trăiesc, ambii se confruntă cu eșecuri și tragedii, ci în modul cum interpretează evenimentele prin care trec. Adică ce povești își spun sau ce povești li se spun de vocile din cap.
Acest narator invizibil din mintea ta este fie cel mai mare sabotor, fie cel mai puternic aliat al tău.
Pesimiști vs Optimiști
Optimistul vede paharul pe jumătate plin, vede lucrurile într-o lumină bună, provocările i se par de moment și crede că pot fi depășite, după eșecuri își revine repede și de multe ori are o sănătate excelentă. Pesimistul vede paharul pe jumătate gol, lucrurile mai sumbru, este mai predispus la depresie, are perioade de apatie, iar sănătatea îi mai dă rateuri.
Dacă suntem pesimiști, putem deveni mai optimiști? Răspunsul este da, dacă ne schimbăm poveștile pe care ni le spunem zilnic. Acum eu nu vreau să demonizez pesimismul, cu siguranță este folositor în anumite aspecte ale vieții, dar dus la extrem, poate genera doar negativitate.
Seligman spune că există dovezi clare că oamenii deprimați, deși mai triști, sunt mai înțelepți. Studiile citite de el au ajuns la concluzia că depresivii, majoritatea dovedindu-se pesimiști, apreciază extrem de corect cât control au asupra lucrurilor. Cei nedeprimați, optimiști, cei mai mulți, cred că au mai mult control decât în realitate, mai ales când sunt neajutorați și nu au de fapt nici un fel de control. Ceva similar se întâmplă în cazul deprinderilor sociale: depresivii își judecă foarte corect abilitățile, pe când optimiștii și le supraevaluează.
Optimismul pare să aibă un rol în evoluție. În cartea Optimismul, Lionel Tiger susține că specia omenească a fost selectată în procesul de evoluție datorită iluziilor optimiste despre realitate. Ce altă specie ar fi plantat semințe în aprilie, rezistând de sete și de foame până în octombrie, ce altă specie ar fi amenințat mastodonții cu niște bâte pricăjite sau ar fi început să construiască temple și catedrale care puteau fi terminate peste mai multe vieți? În spatele acestor comportamente curajoase sau nebunești stă capacitatea de a acționa în speranța că realitatea va deveni mai bună decât este.
Dar atunci care este rolul pesimismului? Să corecteze, poate, ceea ce nu facem prea grozav atunci când suntem optimiști și nedepresivi, și anume să evaluăm cu acuratețe realitatea.
Pesimiștii moderați funcționează foarte bine în domenii precum: negocieri de contracte, controlul calității, statistică, redactare de texte tehnice, contabilitate, administrarea unei afaceri. Aici e nevoie de un simț pronunțat al realității. Aceste poziții necesită realiști. Slujbele manageriale implică un acut simț al realității și în cazul cărora optimismul trebuie ținut în frâu, pesimismul moderat fiind o virtute. Aici este nevoie de oameni care știu când să nu se avânte și când să fie precauți.
Optimiștii sunt buni în poziții de: vânzări, brokeraj, relații cu publicul, creativitate. Asta pentru că acestea necesită perseverență, inițiativă și e însoțită de frustrări frecvente și de respingeri. Ei fiind optimiști, trec ușor peste astea.
De obicei devenim optimiști sau pesimiști în copilărie. Copiii fiind ca niște bureți, preiau modul în care părinții interpretează cauzele evenimentelor. După ce ies din casă, copiii sunt influențați de profesori, prieteni, societate. O dată ce învățăm cum să privim lumea, mai târziu este dificil să ne mai schimbăm lentilele.
Experimente pe câini
La baza pesimismului stă un un alt fenomen, cel de neajutorare. În anii ’60 Seligman a făcut niște experimente pe câini. Citez…
„Am supus primul câine la șocuri electrice de care putea scăpa și un al doilea câine la șocuri identice, de care însă nu putea scăpa. Celui de-al treilea nu i s-a făcut nimic. Ziua următoare am dus câinii în navetă și le-am aplicat șocuri de care puteau scăpa cu ușurință sărind peste mica barieră ce despărțea cele două compartimente ale cutiei. În câteva secunde, câinele care învățase că poate controla șocurile a descoperit că poate sări peste barieră și scăpa. Câinele care nu primise nici un fel de șoc înainte a descoperit același lucru tot în câteva secunde. Dar câinele care văzuse că orice ar fi făcut nu conta n-a depus nici un fel de efort să scape, deși putea privi cu ușurință peste barieră, la zona fără șocuri a navetei. În mod jalnic, a renunțat repede și s-a întins pe jos, deși primea regulat un șoc. Nu a descoperit nicicând că ar putea scăpa de el sărind pur și simplu în partea cealaltă.“
Seligman devenise convins că numai lucrurile de neocolit produceau renunțare, deoarece tipul identic de șoc, atunci când era sub controlul animalului, nu ducea la nici o renunțare. În mod clar, animalele pot învăța că acțiunile lor sunt inutile, iar atunci când învață asta nu mai au nici o inițiativă, devin pasive, devin pesimiste.
Se poate și invers, dacă animalele învață ce înseamnă controlul, nu vor deveni niciodată neajutorate.
Cum devenim optimiști?
Cum devenim optimiști? Seligman spune că asta depinde de modul în care ne explicăm ce ni se întâmplă și că sunt trei dimensiuni: permanența, generalizarea și personalizarea.
Permanența
Oamenii care renunță ușor cred că motivele evenimentelor neplăcute ce li se întâmplă sunt permanente. Cred că evenimentele negative vor persista și le vor afecta viața întotdeauna. Oamenii care se opun neajutorării cred că aceste cauze ale evenimentelor neplăcute sunt temporare.
Permanent (pesimist) – Temporar (optimist)
Șeful este un ticălos – Șeful este prost dispus astăzi
Nu vorbești niciodată cu mine – În ultimul timp n-ai mai vorbit cu mine.
Dacă gândiți despre lucrurile neplăcute în termeni de mereu și niciodată, sau recurgând la alte noțiuni permanente, atunci aveți un stil pesimist. Dacă gândiți în termeni de uneori sau în ultimul timp, dacă folosiți noțiuni restrictive și dați vina pentru evenimentele neplăcute pe circumstanțe trecătoare, atunci sunteți optimist.
Generalizarea
Unii oameni pot să-și aranjeze problemele frumos într-o cutie și să-și continue viața chiar și atunci când un aspect important, serviciul sau viața amoroasă, scârțâie. Alții se dau de ceasul morții cu privire la orice. Fac o catastrofă din toate. Când un simplu fir al vieții lor se rupe, e ca și când s-ar fi destrămat întreaga viață.
Oamenii care dau explicații generale pentru insuccesele lor renunță adesea la tot atunci când suferă un eșec în vreun domeniu. Oamenii care dau explicații specifice pot deveni neajutorați în acel domeniu al vieții lor, dar vor continua neabătut în celelalte.
General (pesimist) – Specific (optimist)
Toți profesorii sunt nedrepți – Profesorul Georgescu este nedrept
Sunt respingător – Sunt respingător din punctul lui de vedere
Cărțile sunt nefolositoare – Această carte este nefolositoare
Personalizarea
(internalizare vs externalizare)
Când se întâmplă lucruri neplăcute, putem să ne autoînvinovățim (internalizare) sau să dăm vina pe alți oameni și circumstanțe (externalizare). Oamenii care se autoînvinovățesc când sunt confruntați cu un eșec au, ca urmare, o stimă de sine foarte deficitară. Își închipuie că sunt lipsiți de valoare, de talent și nedemni de a fi iubiți. Cei care dau vina pe evenimente exterioare nu-și pierd stima de sine când li se întâmplă lucruri neplăcute. În general, se prețuiesc mai mult decât persoanele care se autoînvinovățesc.
Pesimismul extrem ne aruncă în depresie și apatie. Pentru a ieși din aceste stări, trebuie să schimbăm lentilele prin care privim lumea și să ne supraveghem gândurile cu foarte mare atenție. Meditația ne poate ajuta enorm aici. Nu uita. Nu ești prizonierul gândurilor tale. Ești arhitectul lor.