Pare de la sine înțeles că ni se cuvin foarte multe lucruri. Avându-le, ne obișnuim cu ele, și ușor începem să le bagatelizăm. Ne lipsesc exercițiile de gratitudine pentru ce avem și atenția fuge la ce nu avem. De cele mai multe ori începem să apreciem cu adevărat ceva în momentul când îi remarcăm lipsa. De câte ori nu vi s-a întâmplat să prețuiți sănătatea în momentul când ați pierdut-o? Mie mi s-a întâmplat de multe ori. Libertatea, sănătatea, faptul că avem un acoperiș deasupra capului, apă potabilă, le diminuăm importanța, dar dacă le vom pierde, atunci le vom înțelege adevărata valoare.
Ziua de mâine poate fi radical diferită, dar cu toate astea noi trăim cu foarte multe certitudini. Recent am terminat a doua carte a lui Malala Yousafzai, „Suntem dezrădăcinate“, și asta mi-a accentuat și mai mult gândurile despre fragilitatea lucrurilor în general. Malala Yousafzai este o femeie pakistaneză care a devenit cunoscută la nivel mondial datorită luptei pe care o duce pentru drepturile la educație și pentru discriminarea femeii în societatea islamică.
Activitatea ei i-a crescut notorietatea atât de mult încât BBC a rugat-o să scrie articole în care să portretizeze cruda realitate din țara ei. Pe 9 octombrie 2012, un grup de talibani deranjați de proasta publicitate pe care fata o făcea, a atacat autobuzul școlar în care se afla și un glonț i-a străpuns cutia craniană. Din fericire a supraviețuit, și ce nu a omorât-o, a făcut-o mai puternică. „Tot ce trebuie să știți este că, atunci când treci prin așa ceva, ai două soluții extreme: fie îți pierzi speranța complet și te sfărâmi, fie devii atât de puternic, încât nimeni nu te mai poate doborî.“ (Malala Yousafzai) La 10 octombrie 2014 pentru lupta împotriva asupririi copiilor și tinerilor și pentru dreptul tuturor copiilor la educație i se decernează Premiul Nobel pentru Pace.
În prima carte, „Eu sunt Malala“, ne descrie povestea ei, în a doua, „Suntem dezrădăcinate“, subiectul este despre refugiați. Ea simțind pe propria piele ce înseamnă să fii obligat să îți părăsești țara, a invitat refugiate să își scrie povestea. Cartea este mică, dar reușește să surpindă anumite perspective ale refugiaților.
„Mulți oameni cred că refugiații trebuie să simtă doar două lucruri: recunoștință față de țările care le garantează azilul și bucuria de a fi în siguranță. Nu cred că oamenii înțeleg ghemul de emoții încurcate dinlăuntrul celui ce a trebuit să lase în urmă tot ce avea.“
Nu este deloc ușor să citești mărturii în care afli cum bărbați, femei și copii au fost măcelăriți. Cum fetelor li s-a răpit dreptul la educație și la o viață normală. Cum au fost forțați din cauza groazei să își părăsească locuințele și țările, și multe alte povești care pur și simplu te îngrozesc din cauza cruzimii.
Supraviețuitorii au rămas cu răni sufletești care probabil nu vor dispărea tot restul vieții. Probabil că mereu vor rămâne cu sentimentul de dezrădăcinare, și că țara care îi adăpostește acum este atât de diferită de a lor.
„Statisticile sunt copleșitoare. Conform celor mai recente date de la UNHCR, peste 44.000 de oameni sunt zilnic forțați să-și părăsească locuința, iar 68,5 milioane de oameni din întrega lume sunt strămutați. Dintre aceștia, 40 de milioane sunt persoane strămutate intern, iar 25,4 milioane sunt refugiați. Mai mult de jumătate din cei 25,4 milioane de refugiați provin din trei țări: Sudanul de Sud, Afganistan și Siria. Fenomenul strămutării oamenilor la nivel mondial nu este unul nou, însă criza refugiaților a atins cote maxime în vremea noastră. Ultimul moment în care au fost atât de mulți oameni forțați să-și părăsească locuințele și țările a fost în Al Doilea Război Mondial, când mai mult de 50 de milioane de oameni din întreaga Europă au fugit din calea violenței.“ (Malala Yousafzai, „Suntem dezrădăcinate“, 2019)
Din 2019, de când Malala și-a publicat cartea și până acum, au mai apărut conflicte noi, unul aproape de țara noastră, în Ucraina. Am văzut români solidari care au înțeles gravitatea situației, au empatizat cu vecinii noștri și i-au ajutat cum au putut, dar am observat și compatrioți indiferenți care nu au înțeles, sau nu au vrut să înțeleagă că totul este fragil în lumea asta și că este important să rămânem oameni printre oameni.
Viața se poate schimba radical în orice moment, ce avem azi, mâine ar putea fi doar o amintire. Trăim în bule personale care ne țin departe de gratitudine și empatie, mereu nemulțumiți și cu gândul la mai mult. Cred că uneori ar trebui să luăm o pauză, să respirăm adânc, și să recunoaștem cât de norocoși suntem de fapt…