Ce este realitatea?
Am citit foarte multe cărți de psihologie și dezvoltare personală. Acum simt că explodez de la atâta dezvoltare. Glumesc, cunoașterea este putere potențială, fără acțiune informația este nesemnificativă. Citind și iar citind am reușit să mă detașez ușor de povestea mea, să mă desprind de Flangea Andrei și să privesc viața prin ochii autorilor. Avem impresia că cu cât învățăm mai multe cu atât devenim mai confidenți și inteligenți. Eu nu mă simt nici mai confident și nici mai inteligent, dimpotrivă, sunt mai conștient de carențele mele cognitive și mult mai acaparat de dubii. Încet am ajuns la revelația lui Socrate: Știu că nu știu nimic.
Am început să apăs pe accelerație cu învățatul și cititul când eram în facultate. O profesoară extrem de inteligentă ne vorbea la curs despre paradigme și cum noi privim lumea prin ele, precum un set de lentile.
Simt și acum că acolo s-a produs ceva în mintea mea, un moment de cotitură, am fost lovit de un satori (termen budist japonez pentru trezire, înțelegere). M-am întrebat câte lentile (paradigme) pe care le folosesc sunt obiective. Este creștinismul o lentilă curată prin care pot privi în exterior? Și lista a continuat: istorie națională, cultura românească, toate definițiile instalate în capul meu despre adevăr, bine și rău, scopul vieții… Ajunsesem să mă întreb și ce este realitatea. Le-am pus pe toate sub semnul întrebării. Apoi profesoara a propus: Ce ar fi dacă am dărâma tot și am încerca să reconstruim paradigmele de la zero? Devenind mult mai conștient de limitele mele mi-am zis că ar fi o idee bună să fac asta.
În acel moment nu a fost cea mai bună idee, și asta pentru că am hotărât să pun dinamită sub toate paradigmele mele și să le arunc în aer, nu a fost un proces treptat. Așa am fost azvârlit în cea mai neagră perioadă din viața mea. Depresia se instalase și începusem să văd viața doar în negru, îmi fugiseră toate reperele de sub picioare.
Citeam istoria planetară, națională, a creștinismului, a sistemului de învățământ, cum funcționează creierul, societatea, filozofia, psihologia, religiile globale, practic citeam tot ce îmi cădea în mâini. Depresia a durat ani și încet mi-am dat seama că nimic nu este ceea ce pare și faptul că am spart vechile și murdarele lentile a fost una dintre cele mai grele și bune decizii din viața mea.
Acum nu mai văd viața în negru sau alb, observ că este plină de infinite perspective, că este precum un curcubeu. Nu m-am oprit din învățat și din activitatea mea preferată de a pune întrebări și am ajuns să cred că educația nu este ceva ce putem termina.
Despre Mindset de Carol Dweck
Cu cât o să citiți mai mult cu atât o să vă dați seama că foarte puține cărți vă schimbă percepția despre viață, că puține sunt relevante. Căutăm noutatea și nu valoarea. Gândiți-vă câte din bestselurile din prezent vor mai fi citite peste 50 sau 100 de ani. Timpul este limitat pentru fiecare dintre noi, de aceea cred că ar trebui să începem cu cele mai bune pentru că nu degeaba au trecut testul timpului.
„Mindset“ a lui Carol Dweck a avut un impact asupra mea. Ne explică diferența dintre mentalitatea axată pe creștere (flexibilă) versus mentalitatea rigidă.
După probabil 15 ani de școală observ din păcate cum mulți ies ușurați că au reușit să scape din sistemul care le-a răpit atât de mult timp și care i-a ținut departe de distracții. Majoritatea dezvoltă și o repulsie față de educație. Au deja o personalitate formată și știu la ce sunt buni sau nu. Mulți se rigidizează și nu mai sunt deschiși la nou.
Dar mentalitatea fixă se dezvoltă de la vârste mult mai fragede. „Tu ești bun la asta“; „Tu ești prost“; „Tu ești deștept“; „Tu nu poți face asta“. Începem să credem ce gândesc ceilalți despre noi și încet ne asumăm părerile lor.
În carte avem un exemplu grăitor cât de nocive pot fi aceste vorbe rostite minților fragede. Autoarea analizează cele două tipuri de mentalitate pe niște copii care i-a împărțit în două grupuri. Le-a dat un test și apoi a tras concuziile:
În primul grup s-a pus accentul pe mentalitatea flexibilă (growth mindset). Copii care au obținut rezultate bune au asociat asta cu munca și efortul, iar cei care nu au excelat au considerat că este nevoie de mai multă muncă. Și-au dat seama ce trebuie să facă pentru a evolua.
În al doilea grup s-a pus accentul pe mentalitatea fixă. Pentru rezultate pozitive erau considerați deștepți și pentru rezultate slabe, proști. Nu li s-a explicat că dacă depun mai mult efort, pot avea rezultatele dorite. Etichetarea prost/deștept le-a pietrificat mentalitatea.
Mentalitatea flexibilă/rigidă bineînțeles că s-a răspândit și în celelalte arii ale vieții: finanțe, relații, sănătate, sport, afaceri ș.a. „Nu pot“, „Nu este de mine“, „Nu știu“
Toate părerile celorlalți dar și ale noastre despre noi acumulate de-a lungul timpului s-au implantat în dialogul intern și au devenit parte din identitatea proprie.
Concluzie
Frica de eșec și de etichetare preluată din școală a făcut atât de multe victime. „Dacă greșesc toată lumea o să zică că sunt prost.“ Faptul că X a zis că nu sunt bun la asta, probabil are dreptate.
Cartea ne explică de ce mentalitatea axată pe creștere este atât de benefică și cum putem să conștientizăm și eliminăm limitele preluate din societate.