Home Blog Cele mai importante 5 beneficii ale cititului de ficțiune 

Cele mai importante 5 beneficii ale cititului de ficțiune 

Author

Date

Category

O perioadă m-am simțit puțin vinovat că citesc ficțiune, asta pentru că aveam impresia că pierd timpul. „Ce faci mă acolo? Citești cărți despre dragoni și hobbiți, lasă prostiile și citește ceva serios care să te ajute în viață.“ De aici și motivația de a face acest articol, să descopăr dacă ficțiunea este o pierdere de timp sau nu. În urma investigației am descoperit că de fapt aceste cărți nu sunt o pierdere de timp, ci dimpotrivă, oferă multe beneficii pe care le vom discuta în continuare.  

1. Dezvoltă empatia 

Înainte să devin un cititor vorace, eram egocentrist și plin de prejudecăți. Îmi era aproape imposibil să mă pun în pantofii altcuiva. Cărțile obligatorii de la școală nu m-au dat pe spate, dar din fericire am descoperit: „Dracula“, „Harry Potter“, „Jocurile Foamei“, „Stăpânul inelelor“, cărțile lui Dan Brown etc. Cărți care mă aruncau instant în universul lor și mă treceau printr-o multitudine de emoții: bucurie, tristețe, frică, ură. Asta m-a ajutat enorm să îmi reduc egocentrismul și prejudecățile. Când citești o carte din perspectiva unei alte persoane dintr-o altă cultură, țară, religie, dintr-un alt secol, egocentrismul se erodează. Realizezi că lumea ta este doar una dintre nenumăratele versiuni posibile. 

Imersiunea în povești este destul de profundă. Când citești o descriere a unui peisaj montan, a unei plimbări pe plajă, a unei scene de groază, când ți se descriu mirosuri, gusturi, sunete, emoții, în creier se activează aceleași zone senzoriale ca și cum tu ai fi acolo pe bune. Ficțiunea este un fel de simulator de alte universuri pentru creier.  

Mulți dintre noi simțim o gamă largă de emoții, dar de multe ori ne lipsește vocabularul pentru a le defini precis pe toate. Ficțiunea ne oferă un catalog extrem de detaliat al stărilor umane. Vedem descrise în detaliu câte forme poate lua invidia, ura, melancolia, dragostea. Învățăm să numim aceste stări, și când putem face asta, le putem înțelege și gestiona mult mai bine, atât la noi înșine, cât și la ceilalți. 

Diverse studii au demonstrat că persoanele care citesc în mod regulat cărți de ficțiune au o capacitate mai mare de a înțelege și de a simți emoțiile altora. Aceste cercetări arată că lectura ne poate îmbogăți nu doar vocabularul emoțional, ci și capacitatea de a empatiza cu cei din jur.  

2. Îmbogățește vocabularul 

Ficțiunea nu îți oferă o definiție, ci o experiență a cuvântului. Să luăm de exemplu cuvântul, „decrepit“, și să-l plasăm într-o frază dintr-un roman: 

“Bătrânul locuia singur într-o casă decrepită la marginea satului, cu pereții scorojiți de ploi și un acoperiș prin care se strecurau stelele în nopțile senine.” 

Cuvântul “decrepit” nu mai e neutru. E legat de singurătate, de trecerea timpului, de o anumită melancolie. Are o greutate emoțională. 

Diferența este ca între a vedea o fotografie a unui leu într-o enciclopedie și a viziona un film despre un leu care vânează și supraviețuiește în Africa. Doar în al doilea caz înțelegi cu adevărat ce înseamnă leu. Ficțiunea este filmul pentru cuvinte, nu fotografia. 

Beneficiul este că îți transformă fundamental relația cu limbajul. Nu doar acumulezi mai multe cuvinte în vocabularul tău, înțelegi în ce conexte să le folosești, ce impact au, devii un arhitect mai bun al limbajului. 

3. Crește creativitatea 

Viața ta, oricât de plină ar fi, este limitată la timpul și spațiul în care te-ai născut și trăiești. Ficțiunea sparge această limitare. A citi înseamnă a călători prin timp și spațiu. 

Când citești o poveste, creierul tău este într-o permanentă stare de predicție. “Ce se va întâmpla în continuare?”, “Cine e criminalul?”, “Cum va reacționa personajul?”. Generezi constant multiple scenarii. Acest proces te antrenează să fii un brainstormer mai bun. Când te confrunți cu o problemă, în loc să te fixezi pe prima soluție evidentă, creierul tău este deja obișnuit să genereze o rețea de posibilități alternative. 

Ficțiunea de calitate este plină de simbolism, metafore și subtext. Ești forțat să faci conexiuni non-liniare. Înveți că un râu poate simboliza trecerea timpului, că o furtună poate reprezenta o criză interioară. Creierul tău învață să caute sensul dincolo de suprafață. 

Acest mușchi al gândirii laterale este esențial pentru inovație. Este ceea ce îi permite unui om de știință să lege două domenii aparent fără legătură pentru a face o nouă descoperire, sau unui antreprenor să vadă o nouă oportunitate de piață. 

Fiecare carte nouă pe care o deschizi te transformă într-un novice. Nu știi regulile lumii, nu cunoști personajele, nu știi ce este posibil și ce nu. Ești forțat să intri într-o stare de curiozitate, de observație și de învățare. Cititul regulat de ficțiune te antrenează să fii confortabil cu necunoscutul și să abordezi situații noi (un proiect nou la muncă, o călătorie) cu o curiozitate avidă, în loc de o rigiditate bazată pe experiența trecută. Această stare de deschidere este terenul fertil în care înfloresc cele mai bune idei creative. 

4. Reduce stresul 

Când citim ceva captivant, mintea are tendința de a uita de grijile și problemele care ne provoacă stres, astfel nivelul de anxietate scade și ne îmbunătățește starea de spirit. 

Un studiu realizat în 2009 de Mindlab International la Universitatea din Sussex, a arătat că cititul timp de doar șase minute poate reduce nivelul de stres cu până la 68%. Această activitate este mai eficientă în reducerea stresului decât alte acțiuni relaxante, precum ascultarea muzicii sau ieșitul la o plimbare. 

Când suntem absorbiți într-o carte, creierul încetează să mai proceseze activ factorii de stres din lumea reală (un e-mail, o grijă financiară, un conflict). Ca rezultat, încetează să mai trimită semnale de alarmă către glandele suprarenale. Producția de cortizol, principalul hormon al stresului, scade semnificativ. 

Spre deosebire de privitul pasiv la un film sau serial, cititul cere participare activă. Trebuie să construiești imagini mentale, să urmărești diferite fire narative, să-ți amintești personaje. Pur și simplu, nu mai rămâne loc pentru gândurile anxioase. 

5. Este o sursă excelentă de divertisment 

Am vorbit despre dezvoltarea empatiei, îmbogățirea vocabularului, creșterea creativității, despre scăderea cortizolului, e timpul să rostim acum motivul principal pentru care, de secole, oamenii deschid o carte. Pentru pură bucurie, pentru divertisment. 

O carte este în esență un univers. Nu are nevoie de electricitate sau conexiune la internet pentru a o folosi. Funcționează la fel de bine într-un vârf de munte sau într-un avion. 

Cărţile sunt prieteni reci, dar siguri, spunea Victor Hugo. Trebuie să recunosc că pe lângă divertisment, cărțile m-au făcut să mă simt mai puțin singur în lume și mai înțeles. Că temerile și dorințele mele nu le-am simțit doar eu. 

În concluzie cititul de ficțiune este, în esența sa, un exercițiu continuu și profund de transcendere a sinelui. 

Prin natura noastră, suntem prizonierii propriei perspective. Trăim fiecare secundă în spatele propriilor ochi, filtrând realitatea prin propriile noastre experiențe, frici și prejudecăți.  

Ficțiunea ne oferă o cheie de la această „închisoare“. Să ieșim din propriul ego și să vizităm multe alte perspective. 

La finalul fiecărei cărți, închidem coperta nu doar cu o poveste în plus, ci cu un „eu“ mai vast și mai uman. 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Recent posts

Cele mai mari 5 regrete ale persoanelor aflate în pragul mortii

Subiectul acestui articol nu este deloc ușor din punct de vedere emoțional. După o perioadă în care a tratat paliativ oameni aflați...

Cum să trăim și să muncim cu AI?

Când vorbim despre inteligența artificială de obicei suntem bombardați cu două scenarii destul de extreme. Pe de o parte, sunt utopiștii care...

Dacă ești suficient de atent, orice poate fi o lecție 

Câte lecții ai ratat azi pentru că ți-ai scos telefonul din buzunar de sute de ori? Am citit undeva că dacă...

De ce să îi citim pe clasici?

De ce să îi citim pe clasici? Este una dintre cele mai importante întrebări pe care și le poate pune un...

„O poveste haioasa“ – Ned Vizzini (recenzie)

În acest articol vorbim despre cea mai populară carte a lui Ned Vizzini, „O poveste haioasă“, publicată în 2006. A fost...

Recent comments