Subiectul acesta este sensibil. Vorbim cum răspândirea internetului, a telefoanelor inteligente și rețelelor sociale au remodelat comportamentul generațiilor tinere într-un mod negativ, facându-le susceptibile la anxietate, depresie și chiar suicid și ce putem face pentru a împiedica asta. În spate acest articol are cartea unui specialist american în psihologie socială, Jonathan Haidt, „O generație în pericol“.
Cartea spune ce s-a întâmplat cu generația născută după anul 1995. Generația Z a devenit prima generație din istorie care a trecut prin pubertate cu internet și dispozitive inteligente în buzunar care îi îndepărta de cei apropiați, într-un univers alternativ care este incitant, instabil și care creează dependență. Aceștia au fost un fel de cobai unui nou mod radical de a crește, diferit față de cum au copilărit părinții lor.
Pe lângă tehnologie a mai fost și o tendință bine intenționată, dar dezastruoasă de a proteja copiii într-un mod excesiv. Copiii au nevoie de multă joacă nestingherită ca să se dezvolte. Este o cerință necesară la toate speciile de mamifere. Provocările și obstacolele mărunte care apar când se joacă sunt ca un vaccin care îi pregătește pe copii să confrunte provocările mult mai mari de mai târziu. Dar, dintr-o varietate de motive istorice și sociologice, joaca liberă și-a început declinul în anii ’80, tendința accelerându-se în anii ’90. Adulții din Statele Unite, Marea Britanie și Canada au început să plece din ce în ce mai mult de la premisa că, dacă își lasă copilul să meargă pe afară nesupravegheat, ar atrage răpitori și agresori sexuali. Joaca nesupravegheată în aer liber a înregistrat un declin, în același timp în care computerul personal a devenit mai răspândit și mai atrăgător. Această tendință a apărut și în România, dar mai târziu.
Jonathan Haidt numește acest fenomen „marea remodelare a copilăriei“. El spune că, în jurul anilor 2010-2015, s-au întâmplat două lucruri simultan care au schimbat totul. În lumea reală, am început să supraprotejăm copiii, furându-le independența și jocul liber. Și, în același timp, le-am dat în mână, fără nicio protecție, lumea virtuală prin intermediul smartphone-urilor și al rețelelor sociale.
I Un Tsunami
Începând cu 2010 viața socială a tinerilor americani s-a mutat în mare parte pe smartphone-uri cu acces continuu la rețele sociale, jocuri video online, pornografie și alte activități bazate pe internet și asta a generat un tsunami de boli mintale, spune Jonathan.
Pe tot parcursul cărții autorul ne arată cu grafice cum răspândirea pe scară largă a tehnologiei este corelată cu explozia anxietății, depresiei și suicidului în rândul tinerilor.
Se poate observa o creștere bruscă și foarte mare a episoadelor de depresie majoră, începând cu anul 2012. În figura 1.2 putem observa că ratele de anxietate au crescut cel mai mult, depresia urmând la mică distanță. Un studiu din 2022 efectuat pe mai mult de 37.000 de liceeni din Wisconsin a constatat o creștere a prevalenței anxietății de la 34% în 2012 la 44% în 2018, diferențele mai mari înregistrându-se în rândul tinerilor LGBTQ.
Rata autovătămărilor în rândul adolescenților s-a triplat din 2010 până în 2020 iar sinuciderile din Statele Unite prezintă o tendință în timp care este în general similară cu cea a depresiei, anxietății și autovătămării.
II Declinul copilăriei bazate pe joacă
Sute de studii efectuate pe șoareci, maimuțe și oameni de vârstă fragedă arată că mamiferele tinere vor să se joace, au nevoie să se joace și capătă deficiențe sociale cognitive și emoționale atunci când sunt lipsite de joacă.
Peter Gray, psiholog în domeniul dezvoltării, definește joaca liberă drept o activitate care este aleasă și dirijată în mod liber de către participanți și desfășurată pentru ea însăși, fără să urmărească în mod conștient atingerea unor scopuri diferite de activitatea în sine. La început, toată lumea este neîndemânatică și toată lumea face greșeli zi de zi. Treptat, prin încercări și erori, având parte de feedback direct de la partenerii de joacă, elevii de școală primară ajung să fie pregătiți să înfrunte complexitatea socială superioară a gimnaziului.
Tehnologia și supravegherea constantă a părinților a scurtcircuitat acest sistem.
„În ultimele decenii, America și multe alte națiuni occidentale au făcut două alegeri contradictorii în privința siguranței copiilor și ambele au fost greșite. Am hotărât că lumea reală este atât de plină de primejdii, încât copiii n-ar trebui să aibă voie să o exploreze fără supravegherea unui adult, chiar dacă riscurile la care sunt expuși copiii din cauza criminalității, violenței, șoferilor beți și a majorității celorlalte surse au scăzut vertiginos începând cu 1990. În același timp, ni s-a părut o bătaie prea mare de cap să concepem și să impunem niște bariere de protecție online pentru copii, adecvate vârstei, astfel că i-am lăsat pe cei mici să cutreiere nestingheriți prin Vestul Sălbatic al lumii virtuale, unde amenințările la adresa copiilor sunt din belșug.
Un exemplu al miopiei noastre este temerea multor părinți că fiul sau fiica lor va cădea în mâinile unui prădător sexual. Dar agresorii sexuali din zilele noastre își petrec majoritatea timpului în lumea virtuală. Doarece internetul înlesnește foarte mult comunicarea cu copiii, precum și găsirea și punerea în circulație a clipurilor sexuale și violente în care sunt implicați copii.“ Jonathan Haidt, O generație în pericol
Creierul uman conține două subsisteme care îl setează în două moduri comune: modul descoperire (pentru abordarea oportunităților) și modul defensiv (pentru apărarea împotriva amenințărilor). Tinerii născuți după 1995 au fost mai predispuși să rămână blocați în modul defensiv, în comparație cu cei născuți înaintea lor. Au fost într-o alertă permanentă după amenințări, în loc să fie avizi de experiențe noi. Au fost anxioși. Atunci când exagerăm cu siguranța copiilor și nu le permitem să-și asume niciun risc, îi împiedicăm să-și depășească anxietatea, să învețe cum să gestioneze riscurile și cum să fie autonomi, toate acestea fiind esențiale pentru a deveni adulți sănătoși și competenți.
Cele patru efecte nocive fundamentale:
1. PRIVAREA DE RELAȚII SOCIALE
Pentru a se dezvolta social copii au nevoie de mult timp de joacă și dialog, acest lucru a scăzut semnificativ în momentul când atenția lor a fost mutată în universurile online și părinții au început să le taie din autonomie. Faptul că au foarte mulți prieteni pe rețelele sociale și vorbesc cu ei prin mesaje, nu se compară cu dialogurile față în față.
2. PRIVAREA DE SOMN
Ecranele afectează grav și acest capitol. Tiparele naturale de somn se modifică în timpul pubertății. Adolescenții încep să meargă la culcare mai târziu, și cum sunt nevoiți să se trezească de dimineață, pierd ore de somn. Acest lucru le îngreunează puterea de concentrare și memoria. Sunt mai irascibili și mai anxioși pe parcursul zilei, așa că relațiile și notele lor sunt afectate.
Un studiu desfășurat de Jean Twenge și colegii lui pornind de la un set de date masiv din Marea Britanie a constatat că utilizarea intensă a ecranelor a fost asociată cu o durată redusă a somnului, o așteptare mai lungă a somnului și mai multe treziri din somn.
3. FRAGMENTAREA ATENȚIEI
Nicholas Carr, în cartea lui „Superficialii. Efectele internetului asupra creierului uman“, și-a deplâns pierderea capacității de a rămâne pe un singur drum. Viața pe internet a modificat felul în care creierul său căuta informații, chiar și atunci când era offline și încerca să citească o carte. I-a redus capacitatea de a se concentra și de a reflecta, deoarece acum tânjea după un flux constant de stimuli.
Infinitatea de notificări de pe telefon sunt un fel de criptonită pentru atenție.
În „Hoții de atenție“, Johann Hari descrie cum tehnologia l-a afectat pe finul său de 15 ani:
„Își petrecea literalmente aproape toate orele de activitate alternând absent între ecrane – al telefonului, o răsfoire infinită a mesajelor de pe WhatsApp și Facebook, și al iPad-ului, pe care urmărea o mare de YouTube și de pornografie. Pe alocuri, încă puteam să observ urme ale băiețelului vesel care cânta „Viva Las Vegas“, dar parcă acea persoană fusese zdrobită în fragmente mai mărunte, fără legătură între ele. Se chinuia să stăruie asupra unui subiect de conversație mai mult de câteva minute fără să se smucească către un ecran sau să sară brusc la alt subiect. Părea să huruie cu viteza Snapchat-ului, într-un loc în care niciun lucru așezat sau serios nu putea să ajungă la el.“ – Johann Hari, Hoții de atenție
4. DEPENDENȚA
Aplicațiile de pe telefon livrează dopamină nonstop și este extrem de ușor să cădem în dependență. Eliberarea de dopamină este plăcută, însă nu declanșează un sentiment de satisfacție. Mai degrabă te face să vrei mai mult din ceea ce ai făcut ca să declanșezi eliberarea ei din nou. Cercetătoarea în domeniul dependenței Anna Lembke spune că simptomele universale a sevrajului sunt „anxietatea, iritabilitatea, insomnia și disforia“. Ea și alți cercetători au constatat că mulți adolescenți au dezvoltat dependențe comportamentale care seamănă foarte mult cu felul în care oamenii dezvoltă dependențe de jocurile de noroc.
Concluzie
În ultima parte a cărții, Jonathan Haidt oferă patru sugestii, patru reforme fundamentale pentru copii: fără smartphone-uri înainte de liceu, fără rețele sociale înainte de 16 ani, școli fără telefoane și mult mai multă joacă nesupravegheată și independență în copilărie.
De asemenea guvernele ar trebui să impună o măsură strictă de verificare a vârstei utilizatorilor de internet.
În cazurile extreme, dacă nu luptăm cu acest val tehnologic, copiii pot deveni niște hikikomori, termen japonez care înseamnă „retragere în interior“. Trăiesc ca niște sihaștri, ieșind din grotele lor mai cu seamă la ore nepotrivite, când sunt mai puține șanse să vadă pe cineva, inclusiv membri ai familiei. Își potolesc anxietatea rămânând înăuntru, dar cu cât stau mai mult în casă, cu atât devin mai puțin pricepuți la lumea exterioară. Conexiunea la internet le oferă acces la o simulare convingătoare a multor plăceri din lumea reală – legături sociale, jocuri, învățătură și sex – fără să fie nevoiți să-și confrunte anxietățile și incertitudinile inconfortabile ale vieții reale.