„Portocala mecanică“ este un roman publicat de Anthony Burgess în 1962. Mai târziu, în 1971, Stanley Kubrick ecranizează cartea. La lansare, filmul a fost controversat pentru scenele de violență și viol. În Marea Britanie, după ce presa a legat filmul de câteva crime comise de tineri care ar fi imitat personajele din film, Kubrick și familia sa au primit amenințări cu moartea. Astfel el a cerut retragerea filmului din această țară, o interdicție care a durat mulți ani. Bineînțeles, după ce am terminat cartea, am vrut să revăd și filmul, și trebuie să recunosc că a fost destul de tulburător.
Astăzi, “Portocala Mecanică” este considerat un film de referință. Impactul său este vizibil în nenumărate alte filme, videoclipuri muzicale și în modă. Imaginea lui Alex, cu melonul (pălărie bărbătească, rotundă) său negru, geana falsă la un ochi și costumul alb, a devenit un simbol iconic al rebeliunii și al antieroului.
Ce înseamnă o portocală mecanică? Aici il lăsăm pe autor să explice: „Titlul este cel mai ușor de explicat. În 1945, întors din armată, am auzit într-un pub londonez un cockney de vreo optzeci de ani spunând despre cineva că era „tot atât de deviat ca o portocală mecanică“. „Deviat“ nu în sensul că era homosexual, ci sărit de pe fix. Expresia m-a intrigat cu amestecul său neobișnuit de vulgaritate și suprarealism. Timp de aproape douăzeci de ani am vrut să o folosesc drept titlu pentru ceva. În acei douăzeci de ani am mai auzit-o de câteva ori – în stațiile de metrou, în pub-uri, în piese de televiziune – dar întotdeauna rostită de cockney bătrâni, niciodată de tineri. Era o figură de stil tradițională și trebuia să denumească o operă care să combine o preocupare pentru tradiție și o tehnică bizară. Ocazia de a o folosi a apărut când m-am gândit să scriu un roman despre spălarea creierului. Stephen Dedalus al lui Joyce (în Ulise) se referă la lume ca o „portocală turtită“: omul este un microcosmos sau o lume în miniatură; este o creație organică, precum un fruct, capabilă de culoare, aromă și dulceață; ca să interferezi cu ea, s-o condiționezi, trebuie s-o transformi într-o creație mecanică.“ – Anthony Burgess
Cockney este un termen din engleza britanică, care se referă atât la locuitorii Londrei care aparțin clasei muncitoare, în mod particular la cei din estul Londrei, cât și la jargonul folosit de aceștia în vorbire, așa numitul cockney rhyming slang.
După primele pagini de lectură mi-am dat seama că nu o să fie chiar atât de ușor de citit, asta pentru că autorul introduce un limbaj cu influențe ruse inventat de el, numit nadsat. Chiar dacă începutul este greu de parcurs, cu cât avansați mai mult, o să devină mai ușor de înțeles și mai captivant.
Chiar dacă inițial ne creăm impresia că această carte este despre violență și anarhie, cu cât săpăm mai adânc, ne dăm seama că de fapt este despre liber albitru, conflictul dintre bine și rău, natura umană și control social.
„Dacă Portocala, la fel ca 1984, își va ocupa locul ca o atenționare literară salutară – sau cinematografică – împotriva slăbiciunii, prostiei și a unei exagerate încrederi în stat, atunci am realizat ceva valoros.“ – Anthony Burgess
„Portocala mecanică“ este povestită la persoana întâi. Un tânăr de 15 ani, împreună cu gașca sa, pe timp de noapte comit acte îngrozitoare. Se poate distinge cu ușurință anarhia, lipsa de direcție, indiferența, exploatarea sexuală. Violată brutal de Alex, soția unui scriitor moare, lovită mortal cu crosa, o femeie în vârstă moare, din cauza ferocității exhibiționiste a lui Alex, un coleg de-al său din pușcărie moare.
La un moment dat, trădat de tovarășii lui, Alex ajunge la un centru de reprogramare mentală, în care este obligat să se uite la filme violente în care i se impune să asocieze violența cu o stare de rău, de vomă, astfel el nu mai poate comite acte de violență. După un timp relativ scurt, este considerat vindecat și pregătit să fie reintrodus în societate. Dar este acum un om cu adevărat bun dacă i s-a anulat capacitatea de a alege răul? Preotul închisorii surprinde perfect dilema: “Bunătatea este ceva ce alegi. Când un om nu mai poate alege, el încetează să mai fie om.” Autorul ne face să ne întrebăm dacă o societate sigură, dar plină de automate morale, este superioară unei societăți libere, dar periculoase.
Filmul și cartea sunt o satiră acidă la adresa ambelor extreme ale spectrului politic. Pe de o parte, critică anarhia și decăderea tineretului, iar pe de altă parte, atacă statul opresiv care, în numele ordinii, este dispus să anihileze individualitatea și sufletul uman.