După ce am terminat „Umbra vântului“ de Carlos Ruiz Zafon, mi-am promis că voi citi toată seria el cementerio de los libros olvidados (cimitirul cărților uitate).
În cea dea doua carte, „Jocul îngerului“, atmosfera este aproape asemănătoare ca în prima, dar am simțit-o mai puțin intensă. Însă misterele, suspansul și dorința de a dezlega labirintul de acolo, te fac să stai lipit de poveste până la final. De data aceasta, în prim-plan se află un tânăr scriitor care se stăduiește să aibă success. Cu cât veți citi mai mult, cu atât povestea va deveni mai complexă. Veți afla că David Martin a rămas orfan de la o vărstă fragedă și a fost adoptat de un ziar local. Dragostea pentru cărți și cuvinte l-au propulsat pe un post de redactor, dar încet el sare la scris cărți.
„Acolo unde colegii mei vedeau dâre de cerneală pe niște pagini de neînțeles, eu vedeam lumină, străzi și oameni.“
„Jocul îngerului“ este un roman gotic și are toate elementele care te vor face să îți palpite inima mai rapid.
A fost o plăcere pentru mine să citesc despre cum arată viața unui scriitor, chiar dacă a fost împachetată în ficțiune. Aflăm despre unele din dificultățile lor: despre lupta cu singurătatea, problemele cu inspirația, indiferența cititorilor și multe altele.
„Dar mulți oameni au talent și dorință, iar mulți dintre ei nu ajung niciodată la nimic. Ăsta este doar începutul pentru a face orice în viață. Talentul înnăscut este ca forța unui atlet. Te poți naște cu mai multe sau cu mai puține însușiri, însă nimeni nu ajunge să fie un atlet pur și simplu fiindcă s-a născut înalt și puternic, sau rapid. Ceea ce-l face pe atlet, sau pe artist, este munca, meseria și tehnica. Inteligența cu care te naști e doar o muniție. Ca să ajungi să faci ceva cu ea, trebuie să-ți transformi mintea într-o armă de precizie.“
„Orice operă de artă este agresivă, Isabella. Iar toată viața artistului e un război, mic sau mare, începând cu el însuși și cu limitările lui. Ca să ajungi la orice ți-ai propune, e nevoie mai întâi și întâi de ambiție, apoi de talent, de cunoaștere și, în cele din urmă, de șansă.“
„Inspirația vine când îți lipești coatele de masă și fundul de scaun și începi să asuzi. Alege-ți un subiect, o idee, și stoarce-ți creierul până când o să te doară. Asta se cheamă inspirație.“