Taleb contestă autoritatea și puterea de predicție a multor experți din diferite domenii.
„Pe baza faptelor empirice, ei nu știu mai multe lucruri despre obiectul lor de studiu decât populația obișnuită, dar se pricep mult mai bine la alcătui o povestire sau, și mai rău, la a ne ameți cu modele matematice complicate.“
„Oamenii cred tot ce spunem, cu condiția să nu afișăm nici cea mai mică umbră de ezitare.“
Lebăda neagră este o metaforă pentru evenimente rare care nu au putut fi preconizate. În această listă intră: Primul Război Mondial, atentatele din 11 septembrie 2001, criza economică globală din 2008 ș.a.
Autorul subliniază că „experții“, precum cei de la bursa de valori, se folosesc de unelte care se află în zona lor de cunoaștere, dar evenimentele rare nu pot fi prezise prin observarea datelor empirice din trecut.
Parabola curcanului
Un curcan timp de 246 de zile este hrănit și protejat de oameni. Viața lui este fericită. Curcanul ia în calcul toate informațiile din trecut, desenează grafice și vede că probabilitatea ca în zilele următoare să trăiască la fel este foarte mare. Dar surpriză, a sosit momentul tăierii (lebăda neagră) și curcanul nostru moare șocat și nedumerit.
Nassim Taleb scrie că lebedele negre apar în extremistan (ziua tăierii), nu in mediocristan (zilele fericite ale curcanului). Iar a încerca să prevezi ziua tăierii cu date din mediocristan este o absurditate.
Despre platonicitate
O altă idee din carte ce mi s-a părut relevantă a fost despre orbirea noastră din cauza prea multor hărți cogntive. Cei care petrec prea mult timp cu nasul în hărți au tendința de a confunda harta cu teriritoriul.
De exemplu eu la facultatea de jurnalism a trebuit să îmi însușesc multe teorii. Dar când am ieșit din hărți și am intrat pe teren, am descoperit că alta este realitatea. De aceea este important să păstrăm un echilibru între idei (abstract) și teritoriu (realitate).
Cartea pune sub semnul întrebării tot bagajul nostru de cunoștințe, accentuează multele zone oarbe pe care le avem. „Ne gândim întotdeauna că am obținut cunoașterea definitivă, dar nu observăm că societățile trecute, de care râdem, au gândit și ele în același fel.“
Eroarea narativă
Când privim retrospectiv totul pare să aibă sens. Simplificăm, tragem concluzii și imaginea pare să fie foarte clară. Dar când acțiunea este fierbine, haosul și aleatoriul domină. La început Primul Război Mondial nu s-a numit așa, ci Marele Război (1914-1918), asta pentru că nimeni nu știa că va mai urma încă unul.
Autorul povestește cum a avut o revelație când citea jurnalul unui jurnalist, William Shirer, care a trăit în Germania în perioada 1934-1941. Jurnalistul consemna evenimentele direct, brut, fără a putea să le atribuie un sens, o direcție, o poveste. Și asta pentru că nimeni nu știa ce se va întâmpla în viitor, era haos pur. Sensul, cauzele și efectele vizibile au apărut decenii mai târziu.
Aici el a observat o diferență între istoricii care leagă logic evenimentele și jurnaliștii care sunt prinși în furtună, și-a dat seama că într-un fel suntem păcăliți de poveștile pe care ni le spunem pentru că ne fac să credem că trăim într-o lume în care predictibilitatea și ordinea domină.
Concluzie
Problema cu experții este că ei nu știu ce nu știu.
„Avem o înclinație naturală de a asculta expertul, chiar și în domenii în care s-ar putea să nu existe experți.“
Cartea este mare și ne bombardează obișnuitele cunoștințe. Ne arată că punem prea mult preț pe cunoștințele noastre, și prea puțin pe pe ce nu știm, ne impulsionează să ne avântăm pe terenuri necunoscute.
O altă idee interesantă a fost despre cum ne putem testa prietenii:
„Dacă vreți să vă faceți o idee despre temperamentul, etica sau eleganța personală a unui prieten, trebuie să-l studiați atunci când se află în împrejurări neobișnuite, nu în lumina trandafirie obișnuită a vieții de zi cu zi.“